x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Cu un pas înaintea progreselor din construcţii

Cu un pas înaintea progreselor din construcţii

05 Aug 2013   •   11:29
Cu un pas înaintea progreselor din construcţii

Aparatura, utilajele de ultimă generaţie şi ideile inovative, alături de o echipă de profesionişti, pot duce un constructor în topul companiilor de succes.
Încă din 2004, RCV Global Group - companie cu capital privat - a fost cu un pas înaintea progreselor în domeniul construcțiilor. Utilajele şi echipamentele proprii, sub expertiza unei echipe dinamice şi puternic consolidate de profesioniști, au plasat RCV între principalele companii de soluţii de construcţii civile din România.

Specialiştii RCV nu se limitează la utilizarea celor mai noi tehnologii disponibile, ci se axează pe dezvoltarea unor noi tehnici și aplicații, ori de câte ori este necesar, în vederea obţinerii celor mai bune rezultate, pentru a satisface nevoile în continuă schimbare ale pieței.
“Nu facem niciodată rabat de la calitatea lucrărilor de construcţii efectuate şi  ne respectăm întotdeauna angajamentele, partenerii şi clienţii, în egală măsură. Nu întârziem niciodată plăţile către furnizorii noştri, iar acest lucru ne oferă avantajul unor colaborări corecte, avantajoase de ambele părţi” a declarat Daniel Paloş, directorul general al RCV Global Group.

Echipa RCV reuşeste astfel să adauge un plus de valoare proiectelor, propunând soluţii de optimizare a costurilor şi reducând termenele de execuţie, asigurând totodată coordonarea în condiţii corespunzatoare a derulării proiectelor.

Compania poate executa pentru clienţii săi lucrări complexe, dar şi dintre cele mai diferite: construcții rezidențiale, clădiri de birouri, locuinţe unifamiliale, consolidări, adăposturi de animale, terasamente, parcări, instalații electrice interioare, instalaţii electrice de joasă și medie tensiune, instalaţii sanitare şi HVAC, canalizari.

“Vom continua să facem ceea ce știm cel mai bine: predarea de proiecte de calitate pentru clienţii noştri. În orice sector de activitate, în orice locaţie, la orice scară” – a adăugat Daniel Paloş.

În ceea ce priveşte portofoliul companiei, acesta este unul impresionant: de la imobile rezidenţiale de lux în cartiere precum Primăverii, Domenii, în zona parcului Kiseleff sau în Snagov, la proiecte speciale de mare amploare cum ar fi cabana turistică de la cota 1500 din Sinaia sau cel mai mare centru de protecţie, îngrijire şi adopţie a câinilor fără stăpân, Dogtown, situat în judeţul Giurgiu, ori adăposturi pentru persoane defavorizate.
O altă categorie importantă de lucrări în portofoliul RCV, o reprezintă amenajările de spitale printre care se numără: Spitalul Colentina, Spitalul de copii Victor Gomoiu, Spitalul de Stomatologie Dan Teodorescu, Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Ștefan, Spitalul de boli cronice şi geriatrie Sf. LUCA, Spitalul de reumatologie Ion Stoia.

Experienţa, profesionalismul echipei , calitatea servicilor oferite, alături de un portofoliul însemnat reprezintă elementele care asigură succesul în domeniul lucrărilor de construcţii. Iar toate acestea sunt criterii esenţiale  în alegerea unei companii care să devină un partener de încredere.

×