x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Cum îți poţi cumpăra o locuință mai mare ocolind banca

Cum îți poţi cumpăra o locuință mai mare ocolind banca

de Alina Botezatu    |    29 Iun 2015   •   07:48
Cum îți poţi cumpăra o locuință mai mare ocolind banca

Tot mai mulți posesori de locuințe vechi reușesc să le schimbe cu unele noi și mai mari. Eșuat la începutul crizei, buy back-ul imobiliar revine.
Apărut ca soluție anticriză, în 2009, buy back-ul nu a avut succes iniţial. Pe fondul scăderii prețurilor și a cererii, locuințe vechi preluate de agenții sau de dezvoltatori în schimbul unui procent semnificativ (de 80-90%) din cea nouă erau greu de revândut. Odată ce prețurile locuințelor au început să stagneze, acum doi-trei ani, situația s-a schimbat.

Așa că, în prezent, proprietarii unui apartament vechi de două camere, bine întreținut, au mai multe șanse să se mute într-unul nou de trei camere. Ei trebuie să accepte ca prețul de vânzare să fie apropiat de cel cu care au fost tranzacționate, recent, alte proprietăți similare din zonă. Dacă acceptă, se pot muta imediat în locuința nouă, di-ferența de preț față de cel nou putând fi achitată printr-un credit de nevoi perso­nale, ne-a spus Tiberiu Stănculete, consultant imobiliar la Coldwell Banker Affiliates of Romania. Această com-panie imobiliară vinde, anual, zeci de locuințe în acest mod, estimând că anul acesta va ajunge la aproape 200 de apartamente.

×