x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi De ce e rentabil să construieşti acum

De ce e rentabil să construieşti acum

11 Mai 2010   •   00:00

Criza oferă avantaje atât dezvoltatorilor, cât şi cumpărătorilor: unora prin reducerea costurilor de construcţie, iar celorlalţi prin ieftinirea locuinţelor noi, potrivit imobiliare.ro



Scăderea drastică a preţurilor din ultimii doi ani şi sute de locuinţe rămase nevândute în ansambluri rezidenţiale proaspăt finalizate. Ai zice să acestea sunt contraargumente suficiente pentru cei care s-ar mai încumeta să vadă în piaţa imobiliară bucureşteană un loc propice pentru investiţii. Și totuşi nu se întâmplă aşa. Chiar dimpotrivă. Project Expo a adus la cunoştinţa căutătorilor de case două proiecte noi: Scandinavia Residence, a cărui lansare oficială a avut loc chiar în prima zi a târgului, şi Solaris Parc, prezent pentru prima dată la un eveniment de profil.

Proiecte noi, medii şi high-class
Cel dintâi ansamblu, dezvoltat de fondul de investiţii finlandez Ahlstrom Capital, presupune o investiţie de peste 15 milioane de euro în şapte blocuri cu 420 de apartamente. Preţurile încep de la 41.000 de euro pentru o garsonieră şi ajung la 110.000 de euro pentru un penthouse. Lucrările la primele două blocuri au început în urmă cu o lună şi urmează a fi finalizate la sfârşitul acestui an. Termenul de livrare a întregului proiect este de maximum trei ani de zile.

Solaris Parc reprezintă tot o investiţie străină, italiană de data aceasta, în valoare de şase milioane de euro. Ansamblul este situat în comuna Frumuşani şi include 130 de vile individuale. Acestea vor fi livrate în două faze, termenul final de predare fiind de doi-trei ani. Vilele sunt de două tipuri: vila Dana are un preţ de 420 de euro pe metru pătrat construit şi o valoare totală de 150.000 de euro; casa Giulia costă 650 de euro pe metru pătrat construit şi ajunge la 198.000 de euro. Ambele tipuri de locuinţe sunt destinate unei categorii de populaţie cu venituri superioare. Potrivit Danielei Rainov, managerul de proiect pentru Solaris Parc, publicul ţintă al proiectului este o familie care are deja o casă, dar vrea să o vândă, să contracteze un credit şi să cumpere astfel ceva mai bun.

Veniturile per familie sunt de cel puţin 2.000 de euro pe lună, completează Gennaro Miniero, administratorul companiei dezvoltatoare, Belvedere Imobiliare. Acesta precizează că actualele preţuri ale caselor vor fi menţinute pe parcursul vânzării primelor zece unităţi din fiecare tip, după care vor creşte cu cel puţin 10-15%. Până acum, cinci-şase case din cadrul ansamblului au fost deja precontractate.

Ieftiniri prin reducerea suprafeţelor
Toate aceste planuri de investiţii străine ar putea părea hazardate, nimic altceva decât o reminescenţă a entuziasmului din perioada de boom a pieţei. Totuşi, ele au o explicaţie cât se poate de simplă. "E mai rentabil să construieşti în 2010 decât în 2008", subliniază Nicu Stângă, general managerul Premium Imobiliare, compania promotoare a Scandinavia Residence. Ca ilustraţie, acesta face un scurt calcul. Faţă de 2008-2009, preţurile totale ale apartamentelor noi au scăzut cu 30-40%, acesta fiind unul din principalii factori de atracţie pentru cumpărători. Unul din "trucurile" folosite pentru a obţine aceste reduceri constă în micşorarea suprafeţelor locuinţelor, care înainte erau concepute prea mari.

Aşa se explică că scăderea reală a preţurilor, aplicată la metru pătrat, este de fapt de până în 20%. În acelaşi timp însă, costurile de construcţie pentru dezvoltatori s-au diminuat cu peste 25%. Diferenţa arată în mod clar că demararea unui proiect în această perioadă este o afacere mai bună decât în perioada de boom. Ținând cont de faptul că şi locuinţele noi au devenit mai accesibile, multe dintre ele încadrându-se în programul Prima Casă, aceasta pare să fie o situaţie din care atât dezvoltatorii, cât şi cumpărătorii au de câştigat.

Costurile de construcţie, în uşoară creştere
O logică asemănătoare este aplicată şi de către dezvoltatorul Solaris Parc. "Noi nu suntem veniţi din Lună. Este o oportunitate nemaipomenită. Am început construcţia în perioada de criză la un preţ foarte redus", subliniază Gennaro Miniero. Acesta precizează că majoritatea locuinţelor noi disponibile acum pe piaţă sunt foarte scumpe, pentru că sunt ridicate în perioada de apogeu a costurilor. Totuşi, avantajul costurilor mici de construcţie nu poate dura la nesfârşit. Nicolae Stângă precizează că acestea se află acum în uşoară creştere. Astfel, preţul fierului beton s-a majorat cu 15% în ultimele două luni, confirmă Daniela Rainov.

×
Subiecte în articol: imobiliar