x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Imobiliare. Băncile s-au sofisticat, finanţează proiectele bune

Imobiliare. Băncile s-au sofisticat, finanţează proiectele bune

de Daniela Ivan    |    23 Sep 2016   •   20:00
Imobiliare. Băncile s-au sofisticat, finanţează proiectele bune
Sursa foto: Ksene/Getty Images/iStockphoto

Volumul investiţiilor în sectorul imobiliar din România a crescut cu peste 6% în primele nouă luni din 2016, până la circa 400 milioane de euro, dar până la sfârşitul anului nu vor depăşi valoarea totală consemnată în 2015, respectiv 700 de milioane de euro, este de părere directorul companiei de consultanţă imobiliară Jones Lang LaSalle (JLL), Silviana Badea. O bună parte a acestor bani provin din credite bancare. Băncile oferă împrumuturi pentru dezvoltatorii sau investitorii în imobiliare pentru sume cuprinse între 10 milioane de euro şi 50 de milioane de euro, a mai spus Badea. Aceasta a explicat că acum băncile au specialişti foarte buni, care ştiu bine piaţa imobiliară, care ştiu cine eşti, cine este în jurul tău şi ce alte credite mai ai. Pe de altă parte, aceşti specialişti se uită foarte atent şi la ce vrei să construieşti, ei ştiu foarte bine care proiect va merge şi care nu. “Ei au toate datele şi sunt mult mai sofisticaţi faţă de 2007, de exemplu”, a mai spus Silviana Badea.

×