x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Italienii de la Salini Impregilo au distrus două autostrăzi

Italienii de la Salini Impregilo au distrus două autostrăzi

de Diana Scarlat    |    20 Dec 2015   •   21:54
Italienii de la Salini Impregilo au distrus două autostrăzi
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Raportul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor privind Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a scos la iveală foarte multe „concesii” sau chiar „cadouri” pe care compania le-a făcut italienilor de la Salini Impregilo.

Deşi, conform prevederilor contractului, lucrările de construcţie a autostrăzii Orăştie- Sibiu Lot 3 trebuiau finalizate la data de 17 aprilie 2013, constructorul nu a fost sancţionat, pentru că CNADNR a renunţat la revendicări de 4,2 milioane de euro care ar fi trebuit cerute ca penalităţi. Mai mult, deşi Ministerul Transporturilor a comunicat oficial că porţiunea de autostradă care a trebuit să fie demolată va fi refăcută de constructor, fără vreo plată suplimentară de la statul român, totuşi, contractul semnat de CNADNR cu firma italiană conţine o clauză care îi poate ajuta pe italieni să ne lase cu drumul demolat şi cu banii încasaţi, chiar dacă respectiva clauză nu este în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Clauze în favoarea constructorului
Conform contractului (subclauza 10.2 din Condiţiile Speciale ale Contractului), „dacă Beneficiarul foloseşte totuşi orice parte a lucrărilor înainte de emiterea Certificatului de Recepţie la Terminarea Lucrărilor, Antreprenorul va înceta să mai aibă responsabilitatea îngrijirii acelei părţi începând cu această dată, moment în care răspunderea va trece în sarcina Beneficiarului”.

„Clauza este lovită de nulitate, prin nerespectarea legislaţiei în vigoare, dar va trebui ca o instanţă să constate aceste lucruri”, explică avocata Mihaela Olaru de la Casa de Avocatură Olaru şi Asociaţii.

Orăştie-Sibiu şi Lugoj-Deva sunt autostrăzile care ar fi trebuit să fie construite de firma italiană Salini Impregilo, cu bani europeni, dar în loc de drumui inaugurate, asistăm astăzi la anchete DNA. Constructorului i s-a cerut să refacă, pe cheltuiala lui, porţiunile de drum care au fost demolate între Sălişte şi Cunţa, dar în contractul semnat cu Compania de Drumuri este o clauză care îl scuteşte de obligaţii, chiar şi fără a se face recepţia lucrării. Ministrul Transporturilor a anunţat că va urma un proces de lungă durată în instanţă, până se vor putea recupera pagubele. Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a anunţat că se va recupera o garanţie de 90 de milioane de lei pentru Orăştie-Sibiu, iar pentru restul pagubei va urma un proces lung, în instanţă.

Anchete şi procese plătite tot de noi
- Procurorii DNA au deschis un dosar penal pentru fapte de corupţie şi fraude cu fonduri europene în construirea autostrăzii Sibiu- Orăştie. Banii oricum sunt pierduţi de statul român, iar penalităţile vor fi plătite de instituţiile găsite vinovate.
- Funcţionarii care au semnat un document în defavoarea statului român pot fi acuzaţi de abuz în serviciu, dar, conform legii, funcţionarul plăteşte pagubele în solidar cu instituţia, adică tot statul român va achita pagubele.
- Funcţionarul răspunde patrimonial, în limita patrimoniului pe care îl deţine, iar dacă e căsătorit, poate face partaj, prin care poate ceda 95% soţului sau soţiei. Dacă Parchetul constată că partajul nu s-a făcut cu bună-credinţă, ar putea cere confiscarea extinsă.
 

×