x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Prima Casă în lei continuă şi în 2014

Prima Casă în lei continuă şi în 2014

07 Ian 2014   •   20:21
Prima Casă în lei continuă şi în 2014
Sursa foto: DAN MARINESCU/JURNALUL NATIONAL

Programul Prima Casă va continua şi în 2014, potrivit unui proiect de act normativ publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, care prevede prelungirea termenului de utilizare a sumelor disponibile în 2013 până la finalul acestui an.
Este vorba atât de sumele care nu au fost alocate din plafonul pe 2013, respectiv 22 de milioane de lei şi 196 de milioane de lei pentru ANL, cât şi de sumele alocate băncilor dar neutilizate, respectiv 158 de milioane de lei şi 301 milioane de lei pentru ANL.
„Suma reprezentând diferenţa rămasă neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2013, precum şi suma nealocată din plafonul anului 2013 se vor publica pe site-ul FNGCIMM şi cel al Ministerului Finanţelor Publice până la data de 15 ianuarie 2014“, se precizează în proiectul de act normativ.
Proiectul prevede că anul acesta vor putea fi reutilizate şi sumele recuperate, iar în cazul în care acestea au fost în euro, se vor transforma în lei la cursul valabil la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr.565/2013.

Programul, extins şi la IFN-uri
De asemenea, prin proiectul de act normativ se propune lărgirea sferei împrumutătorilor cu condiţia ca aceştia să-şi desfăşoare activitatea de creditare a persoanelor fizice pe baza reglementărilor validate de Banca Naţională a României. În plus, solicitanţii vor fi obligaţi să transmită FNGCIMM şi Ministerului Finanţelor Publice costurile totale pe care le vor aplica finanţărilor acordate în cadrul programului, precum şi valoarea estimată a finanţărilor care urmează să fie garantate. Printre instituţiile care au solicitat intrarea în program, în actul normativ sunt menţionate bănci precum ING, Banca Comercială Feroviară, Banca Marfin, o serie de IFN-uri, Creditcoop şi Imocredit.


Peste 24.000 de credite în 2013
Conform statisticilor FNGCIMM, din ianuarie 2013 până la jumătatea lunii decembrie românii au contractat peste 24.500 de credite tip Prima Casă, în valoare cumulată de aproximativ 900 de milioane de euro. Per total, în cei cinci ani de funcţionare a programului, statul a aprobat acordarea a peste 100.000 de garanţii, în valoare totală de peste 4 miliarde de euro. Activitatea de creditare din 2013 s-a situat uşor sub cea din 2012, dar rămâne mai bună (ca număr) faţă de nivelul consemnat în anii anteriori. De la „mutarea“ programului pe lei, din august până la jumătatea lui decembrie 2013, au fost acordate circa 6.500 de astfel de garanţii, în valoare de aproximativ 940 de milioane de lei. BNR a operat mai multe reduceri ale dobânzii de politică monetară; aceasta se situează în prezent la un nivel de 4% (faţă de 5,25% la începutul lui 2013), iar analiştii bancari se aşteaptă la continuarea scăderii şi anul acesta. În august 2013, când s-a trecut la creditarea exclusivă în lei prin Prima Casă, cel mai ieftin produs din această categorie avea o Dobândă Anuală Efectivă (DAE) de 7,06%. După reducerile dobânzii de politică monetară aplicate de BNR, dobânda a coborât la 5,59% pe an, foarte aproape de nivelul dobânzii la creditele în euro, dar fără nevoia de a acoperi riscul valutar.  

×