x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Prima Casă revine de miercuri

Prima Casă revine de miercuri

de Daniela Ivan    |    05 Ian 2010   •   00:00

Programul "Prima Casă" va fi prelungit, începând de miercuri, dar numai pentru persoanele care au precontracte, iar sistemul să fie extins în cursul lunii februarie, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

Ministrul a declarat anterior că programul "Prima Casă" ar putea fi modificat, pentru susţinerea construcţiei de locuinţe, nu doar pentru achiziţii, în contextul în care există un plafon de jumătate de miliard de euro neutilizat.

Fondul a primit anul trecut aproximativ 11.500 de cereri în cadrul programului "Prima Casă", valoarea garanţiilor acordate însumând 485 de milioane de euro. Astfel, din plafonul de un miliard de lei aprobat iniţial ar rămâne o sumă de 515 milioane de euro, care ar putea fi transferată pentru acordarea de garanţii în 2010.

×
Subiecte în articol: redactie