x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Vremuri noi, arhitectura noua

Vremuri noi, arhitectura noua

05 Noi 2004   •   00:00

La fel ca orice alt produs, arhitectura depinde de constiinta societatii. Cu cat noutatea reuseste sa se mediatizeze si sa devina cat de cat familiara, cu atat va creste calitatea arhitecturala a peisajului citadin si, implicit, calitatea vietii.



Cand vine vorba de acea sectiune a arhitecturii contemporane care e etichetata experiment - prin deschidere si evitarea tuturor tiparelor si modelelor - linia dreapta este deviata, planul oscileaza iar spatiul devine fluid. Reflectat in termeni sociali, acest fenomen reprezinta manifestarea entuziasta a celei mai tinere generatii, dornica sa se afirme, sa devina cunoscuta. Prin membrii acestei generatii e comunicat spiritul timpului, modul de viata, mereu mai indepartat de natura. Elementul constant este omul, beneficiarul final al inovatiilor si, implicit, capacitatea sa de perceptie si interpretare a valorilor culturale. Astfel, proportia de baza in dimensiunile spatiului utilizate de arhitecti nu poate fi decat cea dictata de proportia corpului uman. Un exemplu edificator pentru aceasta concluzie este si proiectul pentru restaurarea si reabilitarea Pietei Santa Caterina, Barcelona, inceput in 1997 si terminat in 2004.

×
Subiecte în articol: imobiliar