x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Depozitarul Central distribuie dividende pentru Fondul Proprietatea

Depozitarul Central distribuie dividende pentru Fondul Proprietatea

28 Iun 2018   •   16:18
Depozitarul Central distribuie dividende pentru Fondul Proprietatea

Depozitarul Central distribuie, începând de vineri, dividende pentru acţionarii Fondul Proprietatea, valoarea unui dividend brut fiind de 0,0678 lei/acţiune.

 

Potrivit unui comunicat al Depozitarului Central, dividendele vor fi distribuite în perioada 29 iunie 2018 - 29 iunie 2021, iar acţionarii care beneficiază sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 11 iunie 2018.

Acţionarii care sunt clienţi ai unui Participant la sistemul de compensare-decontare şi registru al Depozitarului Central îşi pot încasa dividendele prin intermediul acestuia, precizează Depozitarul Central.

Pentru acţionarii care nu au cont deschis la un participant al sistemului RoClear, plata se face prin transfer bancar, în baza solicitărilor transmise de acţionari, sau în numerar, la ghişeele bancare ale BRD- GSG S.A. din întreaga ţară.

Începând cu anul 2015, ca urmare a modificării cadrului de reglementare aplicabil distribuirii dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de valori mobiliare, distribuirea dividendelor se efectuează prin intermediul Depozitarului Central şi al participanţilor la sistemul de compensare decontare şi registru. AGERPRES

×