x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 127 de milioane de euro pentru crescătorii de văcuţe

127 de milioane de euro pentru crescătorii de văcuţe

de Elena Stan    |    14 Apr 2014   •   20:12
127 de milioane de euro pentru crescătorii de văcuţe
Sursa foto: Thinkstock

Pentru a încuraja producţia autohtonă de lapte, ajutorul financiar acordat fermierilor s-a triplat faţă de 2013, ajungând de la 500 la 1.300 de lei pe cap de bovină
Subvenţiile acordate anul acesta crescătorilor de bovine s-au triplat faţă de cele acordate în 2013, ajungând de la 500 de lei/cap de bovină la 1.300 de lei/cap de bovină. Aproximativ 150.000 de crescători de bovine vor primi de la bugetul de stat subvenţii în valoare totală de 570 de milioane de lei (circa 127 de milioane de euro), a anunţat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

“Măsura a fost luată în contextul în care Ministerul Agriculturii vrea să încurajeze producţia autohtonă de lapte, având în vedere pericolul importurilor de lapte, la preţuri scăzute, din străinătate, începând cu 2015, când se va liberaliza piaţa laptelui”, a spus Constatin.

Bani pentru agricultură
Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, România va putea cheltui 8 miliarde de euro (alocaţi de la UE), iar în total, pe agricultură, ţării noastre îi revine o alocare bugetară europeană de 19 miliarde de euro, a mai precizat ministrul Daniel Constantin. “Cei 19 miliarde de euro ce pot fi folosiţi pentru dezvoltarea agriculturii reprezintă o sumă semnificativă, ceea ce dovedeşte importanţa agriculturii la nivel european”, a explicat Daniel Constantin.

Ministrul şi-a exprimat intenţia ca fondurile europene alocate României până în 2020 să fie absorbite în proporţie de 100%. PNADR cuprinde un program de 16 măsuri, prin intermediul cărora se vor putea accesa fonduri europene pentru dezvoltarea agriculturii şi a fermierilor, inclusiv pentru protejarea acestora de pagubele produse de calamităţi, prin înfiinţarea fondurilor mutuale. Potrivit ministrului Constantin, prima sesiune de depunere a proiectelor pe PNDR se va lansa în luna mai.

PNDR 2014-2020 se află într-un stadiu avansat şi a fost transmis, deja, informal, forurilor europene. “PNDR 2014-2020 se află într-o fază avansată, dacă mă raportez şi la celelalte state europene, dar şi la celelalte programe pe care le avem la nivel naţional şi trebuie să vă spun că România, Ministerul Agriculturii, deja a transmis, informal, acest program către forurile europene. Suntem între primele cinci state care au făcut acest lucru şi este un lucru care arată că instituţiile ţării, care lucrează cu fonduri europene, din Ministerul Agriculturii, şi-au făcut treaba”, a spus Constantin. Oficialul a precizat că PNDR 2014-2020 este un program simplificat faţă de cele care au existat până acum, cu fonduri importante “dar nu suficiente, deci a trebuit să ne concentrăm exact pe cercetările pe care noi le-am făcut în piaţă”.

×
Subiecte în articol: subventii agricultura