x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 17 ZILE DE ŞOMAJ TEHNIC/Închiderea Dacia paralizează Mioveniul

17 ZILE DE ŞOMAJ TEHNIC/Închiderea Dacia paralizează Mioveniul

de Elly Cristea    |    21 Noi 2008   •   00:00
17 ZILE DE ŞOMAJ TEHNIC/Închiderea Dacia paralizează Mioveniul

Forfota de la începutul săptămânii de pe platforma Uzinei Dacia din Mioveni se transformase ieri într-o linişte apăsătoare. Liniile de producţie au fost închise şi aproape 11.000 de oameni au fost trimişi în şomaj tehnic. Cei care aveau contracte pe perioadă determinată s-au trezit fără locuri de muncă.



Parcările de la porţile uzinei erau pustii. Dacă în urmă cu câteva zile zeci de autobuze cu navetişti aduceau oamenii la serviciu, ieri nu se vedea ţipenie de om. Câte un agent de pază zgribulit de frig se plimba abătut, neavând nici măcar cu cine să se salute. Cam aşa arăta Uzina Dacia ieri, iar situaţia va continua până la 8 decembrie, când miile de muncitori vor reveni la serviciu. Există şi salariaţi mai norocoşi, aproximativ 3.000 de oameni care lucrează la centrul CKD (pachete de piese destinate exportului şi asamblării în alte uzine). Ceilalţi trebuie să strângă cureaua, după cum singuri mărturisesc, şi să spere că nu îşi vor pierde locurile de muncă.

SURPRIZĂ
Pe poarta principală a uzinei iese un tânăr cu câteva hârtii în mână. Ne spune că este în concediu medical de o săptămână şi a aflat abia miercuri că se stă acasă până după Sf. Nicolae. Adrian Ion Ghilencea are 23 de ani şi lucrează la Secţia caroserie de un an. Este extrem de îngrijorat, dar măcar spune că nu are familie şi copii de întreţinut: "Am înţeles că nu se mai prelungesc contractele de muncă pentru cei care le au pe o perioadă determinată. Unde să ne ducem acum în prag de iarnă!? O să murim de foame. Am primit tichetele de masă pentru decembrie, dar o să primim 85% din salariu. Am înţeles că o să ne taie şi din prima de Crăciun. Până acum prima era de 30% din salariu. Nu ştiu cât o să luăm". În aceeaşi situaţie se află şi Emil Sârbu, de 25 de ani, de la Secţia vopsitorie. Tânărul are grave probleme de sănătate şi a fost operat doar de câteva zile. El a mers ieri la uzină doar ca să-şi prelungească concediul medical: "Eu mi-am prelungit concediul medical până în iunie 2009. Dar am înţeles de la colegi că sunt disperaţi. Unii care aveau contracte doar până în decembrie au rămas deja fără serviciu. Vin vremuri grele".

ÎNGRIJORARE
Lăsăm uzina şi coborâm în Mioveni, oraşul în care locuieşte majoritatea salariaţilor de la Dacia. Viaţa îşi urmează cursul firesc, dar se vede cu ochiul liber că oamenii nu sunt veseli. Nici nu au de ce. Vasile Truică munceşte la uzină de 40 de ani şi mai are puţin până la pensie. Soţia lui a lucrat tot la Dacia timp de 36 de ani şi s-a pensionat pe caz de boală. Omul e abătut şi nu îi arde de nimic.
Vrea să aibă bani pentru medicamentele nevestei, pentru utilităţi şi mâncare. Nu mai vrea haine noi, iar de vacanţă nici nu se pune problema. La piaţă găsim un alt bărbat, care lucrează la Johnson Control’s, furnizor de scaune auto pentru Uzina Dacia. Daniel Din (35 ani) era împreună cu soţia şi o ajuta la cumpărături: "Am 4 ani vechime la Johnson. De o săptămână ne-a anunţat directorul de producţie că intrăm în şomaj tehnic. Vă daţi seama că noi suntem legaţi de Dacia. Dacă ei au întrerupt producţia, nu avem decât să aşteptăm şi noi. Suntem foarte îngrijoraţi. E posibil să ne pierdem locurile de muncă. Eu ca să pot să-mi întreţin familia, pentru că am doi copii, băiatul are 8 ani, iar fetiţa 2 ani, muncesc şi în amenajări interioare. Toată lumea are rate. Am şi colegi tineri căsătoriţi, care nici nu mai speră să-şi cumpere casă".

CUMPĂRĂTURI LA COTA DE AVARIE
Până şi vânzătorii din piaţa Mioveni resimt criza. Nu mai au vânzare deloc şi spun că dacă salariaţii de la Dacia nu mai au bani, atunci ei vor rămâne cu produsele pe tarabe. Şi culmea, câţiva dintre ei scriseseră pe cartoane mari "Primim şi bonuri valorice". Iulia Zamfir ne-a mărturisit că vânzarea merge foarte slab: "Nu mai are lumea bani. Uzina nu mai lucrează şi până de sărbători vânzarea va fi foarte slabă. E din ce în ce mai greu". Una peste alta, optimismul oamenilor a cam dispărut şi mulţi îşi chibzuiesc ultimul leu. Se gândesc la faptul că iarna va fi lungă şi nu se ştie dacă nu cumva criza se va adânci şi mai mult.

DACIA VREA STIMULENTE
Suspendarea taxei auto pentru maşinile noi până la sfârşitul anului viitor este o măsură bună pentru Dacia, însă este nevoie de o lege permanentă care să stimuleze achiziţia de vehicule noi, a declarat ieri directorul general al Automobile Dacia, Francois Fourmont.
"În perioada în care taxa este suspendată, Guvernul are timp să găsească o soluţie prin care să fie stimulată vânzarea de maşini noi şi frânată comercializarea autovehiculelor vechi din import", a spus Fourmont. Întrebat dacă Dacia intenţionează să solicite ajutorul statului, aşa cum au procedat alţi constructori auto din Europa şi Statele Unite ale Americii, Fourmont a spus că această variantă nu este luată în calcul în prezent de constructorul auto autohton. Taxa de poluare auto percepută la achiziţia maşinilor noi va fi suspendată începând cu 1 decembrie 2008, până la sfârşitul lunii decembrie 2009, pentru vehiculele Euro 4 cu motorizări de până la 2.000 centimetri cubi înmatriculate pentru prima dată în România şi în Uniunea Europeană.


Scad vânzările

Vânzările de autovehicule noi au scăzut în octombrie cu 26,8% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 24.438 de unităţi, iar pentru primele zece luni, regresul a fost 2,3%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, la 292.239, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. În octombrie 2007 au fost livrate 33.835 de unităţi, iar în perioada ianuarie-octombrie din 2007 au fost vândute 299.248 de vehicule. Din totalul autovehiculelor vândute în luna octombrie a acestui an, 20.478 de unităţi au fost autoturisme, în scădere cu 30,2% faţă de nivelul de 29.347 de maşini din octombrie 2007. În ceea ce priveşte situaţia la zece luni, în cazul autoturismelor, vânzările au scăzut cu 5,7% comparativ cu intervalul ianuarie-octombrie al anului trecut, de la 258.224 de unităţi la 243.475 de maşini.

×
Subiecte în articol: pană economic Dacia