x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 190 milioane de euro aruncaţi pe peticiri

190 milioane de euro aruncaţi pe peticiri

de Iulia Barbu    |    Monalise Hihn    |    21 Noi 2010   •   20:50

Compania Naţională de Drumuri (CNADNR) a plătit pentru reabilitarea a două drumuri naţionale, nici acelea în totalitate, ci doar pe sectoare, în jur de 190 milioane de euro. Astfel, pentru DN 17, mai exact sectorul Suceava – Sadova, firmele Colas şi Construcţii Feroviare Iaşi au primit 90 milioane de euro, iar pentru DN 66 s-au achitat pentru diverse porţiuni atât cât să se mai adune 100 de milioane de euro.

Lucrările pentru sectorul Suceava – Sadova, parte a DN 17, au început în aprilie 2006, iar constructorii au reuşit să cheltuiască suplimentar sumei contractate iniţial peste 30 milioane de euro, adică o majorare de vreo 50% a valorii contractate. Final de afacere – 90 milioane de euro. În 2008, francezii de la Colas primeau de la Dorin Debucean, directorul din acea vreme al Companiei, alte 16 milioane de lei, bani achitaţi pe loc numai ca să finalizeze lucrările. Sectorul Suceava – Sadova a fost inaugurat chiar săptămâna trecută, la patru ani de la începerea lucrărilor. Politicienii s-au îngrămădit şi cu promisiunile. Vor ca DN 17 să fie un autentic drum turistic românesc! 

Nici nu se putea altfel. Se recomandă de la sine: zece ani de reabilitări, a înghiţit pe de-a-ntregul său 900  milioane de lei bani BEI şi fonduri guvernamentale! DN 17 măsoară 252 kilometri şi leagă judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Suceava. Cele mai mari probleme pe care le-a avut DN 17 au fost pe sectorul Iacobeni – Sadova, realizat de grecii de la Mochlos în stil autentic. Drumul s-a crăpat mai ceva ca farfuriile de la petrecerile greceşti şi nu oriunde, ci chiar în pasul Tihuţa.

În cealaltă parte a ţării, DN 66 a înghiţit şi el, pe sectoare diferite, în jur de 100 milioane de euro. Mai scump decât Route 66 de peste Ocean! În 2007, CNADNR plătea pentru două dintre contractele de reabilitare a DN 66 pentru sectoarele Filiaşi – Petroşani în jur de 57 milioane de euro. Câteva luni mai târziu, tot în 2007, pentru alte trei sectoare ale aceluiaşi DN 66 se achitau alte 63 milioane de euro. 

DN 66 se reabilitează din 2003. Avea termen de finalizare în 2006. În 2010 încă se lucrează, iar specialiştii spun că abia în 2011 şoseaua va fi reabilitată complet. DN 66 a fost construit între 1962 şi 1968. Acum, el se află în reabilitare de şapte ani. DN 66 între Simeria şi Petroşani are 79 de kilometri. Astfel, drumul a fost împărţit în trei tronsoane: Petroşani – Baru, Baru – Haţeg şi Haţeg – Simeria. Lucrările au fost încredinţate către trei firme, iar valoarea totală se ridica la 40,2 milioane de euro, în condiţiile în care reabilitarea trebuia finalizată în 2006. Nici una dintre cele trei porţiuni nu este gata. Motivele pentru întârzieri sunt aproape la fel de numeroase ca şi numărul kilometrilor. În 2003, CNADNR a încredinţat lucrările către trei firme, fiecare cu mari probleme financiare. Autorităţile sunt încrezătoare şi speră ca anul 2011 să le găsească cu DN 66 finalizat în totalitate.

×
Subiecte în articol: observator