x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 200 de milioane de euro in IT & C

200 de milioane de euro in IT & C

12 Apr 2005   •   00:00

In urmatorii trei ani, peste 200 de milioane de euro vor fi investiti in Romania de catre grupuri IT internationale, a declarat ieri Eugen Schwab Chesaru, de la Pierre Audouin Consultants (PAC), in cadrul evenimentului soft21.ro, organizat de Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii.



  • de ALEXANDRU RADESCU

  • Aceasta suma va fi "concretizata" prin achizitii de companii din domeniul IT & C sau prin filiale dezvoltate "de la zero". De asemenea, reprezentantul PAC Romania crede ca, dupa apropiata integrare a Romaniei in UE, majoritatea liderilor industriei de servicii IT din Europa si SUA va fi prezenta cu echipe locale. In continuare, previziunile optimiste "spun" ca salariile specialistilor IT vor creste cu 40%-50%. Totusi, in prezent ne aflam la 8 ani distanta de Cehia si la 6 ani distanta de Ungaria in ceea ce priveste "maturitatea" pietei IT, existand insa posibilitatea ca, pana in 2008, decalajul sa se reduca.

    EXPORTURI SI SERVICII. In 2005, exportul de software si servicii, plus piata locala de soft si servicii vor depasi pragul de 500 de milioane de dolari, ceea ce ar reprezenta o cifra similara celei din 2004, a declarat Florin Talpes, presedintele Asociatiei Patronale a Industriei de Software si Servicii (ANIS), in cadrul aceluiasi eveniment. In piata IT & C din Romania, ponderea de servicii si soft a fost anul trecut de 24,2%, fata de 28,2% in 2003, iar pentru 2005, estimarile se afla undeva in jurul unei proportii de 25,3%, a adaugat presedintele ANIS. Aceste procente ne plaseaza in continuare in urma Bulgariei, unde din 2001 ponderea serviciilor IT & C a trecut de 30%. In Europa Centrala si de Est, media se afla in jurul a 45%, in timp ce in Franta trece de 70%.

    ×
    Subiecte în articol: economic