x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 75% dintre farmacii sunt în pragul falimentului

75% dintre farmacii sunt în pragul falimentului

de Irina Crudu    |    10 Feb 2010   •   00:00

Trei sferturi din cele 5.000 de farmacii din România sunt în pragul falimentului, în 2009 situaţia farmaciilor înrăutăţindu-se semnificativ, potrivit reprezentanţilor companiei de analiză şi studii de piaţă Cegedim.

"Cegedim deţine date despre situaţia şi evoluţia vânzărilor la nivel de farmacie, iar aici putem confirma că, în funcţie de vânzările medii lunare, farmaciile cu vânzări mari sunt în proporţie de 24%, cele medii de 29% din total, iar 47% dintre farmacii au vânzări care pot fi catalogate ca mici faţă de media naţională", a explicat directorul companiei Cegedim.

Piaţa de medicamente scade cu 3%
Vânzările de medicamente, exprimate în euro, vor continua să scadă în acest an cu 2-3%, după reducerea de 1,7% în 2009, iar în volum declinul se va atenua sau, în condiţiile în care vor fi amânate plăţile către farmacii, s-ar putea accentua la 10%, potrivit estimărilor Cegedim.

În volum, vânzările de produse farmaceutice s-au redus, anul trecut, cu 9,1%.

Valoric, piaţa farmaceutică a scăzut în 2009 cu 1,7% în euro, la 1,91 miliarde euro, faţă de creşterea de 6,6% din 2008. Exprimate în lei, vânzările de medicamente au urcat cu 13,1%, la 8,1 miliarde lei, ritmul de creştere fiind însă inferior celui din 2008, când s-a situat la 17,7%.

×
Subiecte în articol: farmacie medicamente redactie