x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie 8,78 miliarde de euro pentru agricultori din fonduri europene

8,78 miliarde de euro pentru agricultori din fonduri europene

12 Aug 2019   •   15:42
8,78 miliarde de euro pentru agricultori din fonduri europene
Sursa foto: Alex Kalina/Getty Images/Hemera

Agricultorii au beneficiat de 8,78 miliarde de euro din fonduri europene în ultimii doi ani. Numai în cursul săptămânii trecute au intrat în conturile României 103,2 milioane de euro din Fondul european de garantare agricolă, potrivit declarațiilor premierului Viorica Dăncilă. De la începutul acestui an, sprijinul Comisiei Europene pentru fermierii români și dezvoltarea satului românesc s-a ridicat la 2,53 miliarde de euro, la care se adaugă peste 1,4 miliarde de euro, subvenții din bugetul național.

Guvernul va sprijini în continuare sprijinul acordat fermierilor şi agricultorilor pentru a asigura prezenţa pe piaţă a produselor autohtone. 

"Ministrul Agriculturii, Petre Daea, m-a informat că a fost plătită ultima tranşă, de peste 200 de milioane de lei, către legumicultorii înscrişi în ciclul I al programului de sprijin pentru tomate. Este un program extrem de apreciat, în prima etapă din acest an s-au înscris aproape 20.000 de legumicultori, iar aproximativ jumătate dintre ei au obţinut producţie suplimentară şi încă livrează pe piaţă. Avem înscrişi pentru ciclul II al programului peste 4.000 de producători agricoli, ceea ce înseamnă că în aprovizionarea cu tomate a populaţiei româneşti avem tot sprijinul din partea acestora", a mai menţionat premierul. AGERPRES

×
Subiecte în articol: fonduri europene agricultura