x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Activele nete ale fondurilor mutuale au depășit 25 de miliarde de lei

Activele nete ale fondurilor mutuale au depășit 25 de miliarde de lei

15 Feb 2020   •   18:00
Activele nete ale fondurilor mutuale au depășit 25 de miliarde de lei
Sursa foto: Thampapon/Getty Images/iStockphoto

Activele nete totale ale celor 96 de fonduri mutuale româneşti au atins valoarea de 25,438 miliarde de lei la sfârşitul lunii ianuarie 2020, în timp ce numărul total de investitori în aceste fonduri a fost de 349.000, potrivit unei analize realizate de platforma financiară de informare despre fondurile de investiţii din România, smartfin.ro.

În luna ianuarie, fondurile mutuale româneşti au înregistrat intrări nete de 399 de milioane de lei.

Numărul de investitori în fonduri a crescut în prima lună din acest an cu 2% comparativ cu luna anterioară şi cu 11% comparativ cu acum 5 ani. În decembrie, valoarea activului net al fondurilor de investiţii deschise româneşti s-a apreciat cu 2% faţă de ultima lună şi cu 22% comparativ cu acum 5 ani.

Fondurile de acţiuni cumulau 4% din numărul total de investitori în fonduri româneşti şi 6% din totalul activelor nete ale acestora. Pentru fondurile de obligaţiuni aceste procente erau de 62%, respectiv de 71%.

Cea mai bună performanţă anuală a unui fond în lei a fost de 54,5% pentru fondul Certinvest BET FI Index, urmată de fondul ETF -BET Tradeville cu 52,3% şi de fondul Certinvest BET Index cu un avans de 48,6%.

În ceea ce priveşte fondurile denominate în euro, cea mai bună performanţă anuală a fost înregistrată de BRD Acţiuni Clasa E cu +32,8%, urmată de Audas Piscator cu 15,9% şi BRD Diverso Clasa E cu 12,3%. Cea mai bună performanţă a unui fond în dolari pentru ultimul an a fost de 5,5%, şi a fost obţinută de fondul BRD USD Fond.

"În ultimul an, performanţa medie a fondurilor în lei a fost de 16,1%, în timp ce performanţa medie a celor în euro a fost de 7% şi cea a celor denominate în dolari de 5,1%. În medie, în luna ianuarie 2020 fondurile de obligaţiuni în lei au adus un câştig mediu de 0,5%, faţă de o medie de 4,4% în ultimul an, în timp ce fondurile de acţiuni în lei au adus în medie un câştig de 0,7%, faţă de o medie în ultimele 12 luni de 35,3%", arată analiza.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fonduri de invetitii