x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista persoanelor juridice acceptate în Programul Rabla

Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista persoanelor juridice acceptate în Programul Rabla

14 Noi 2019   •   14:36
Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista persoanelor juridice acceptate în Programul Rabla

O nouă listă cu persoanele juridice acceptate în Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul "Rabla") a fost publicată, joi, de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pe propria pagină de internet, după ce instituţia a avizat alte şapte dosare de finanţare.

Potrivit sursei citate, membrii Comitetului de Avizare din AFM au aprobat pentru finanţate şapte dosare în vederea achiziţionării a opt autovehicule.

Persoanele juridice ale căror dosare de finanţare au fost aprobate se pot înscrie la producătorii validaţi până la 20 noiembrie 2019.

De asemenea, Notele de înscriere în Programul "Rabla" sunt valabile până la 25 noiembrie 2019, dată până la care trebuie emise şi facturile de achiziţie a autovehiculelor noi, precizează instituţia.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: rabla