x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Afacerile neştiute ale lui Bogdan Olteanu

Afacerile neştiute ale lui Bogdan Olteanu

de Cristian Anton    |    30 Aug 2016   •   09:47
Afacerile neştiute ale lui Bogdan Olteanu
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Chiar dacă se află acum în arest, după ce ar fi luat în 2008 şpagă un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Deltei, despre Bogdan Olteanu nu se poate spune că nu a avut noroc în viaţă. Copil bogat şi lipsit de griji înainte de 1989, ca nepot de cominternist, ajunge de pe băncile facultăţii direct în politica mare, ca şi consilier al lui Călin Popescu Tăriceanu. Ulterior, se lansează şi în afaceri, unde se integrează de minune în anturajul serviciilor.

Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu s-a implicat în afaceri din cele mai diverse, de la consultanţă şi comerţ, la producţia de tablete şi smartphone. În iunie 2010, Olteanu devenea asociat în Health Consulting SRL alături de Răzvan Dan Alexandroaei şi egipteanul Amir Mohamed Elsayed Mohamed Younes. Misterioasa firmă de consultanţă, specializată apoi în comerţul cu produse specifice, a fost înfiinţată de Ştefan Bartha, fost director în Ministerul Sănătăţii şi i-a adus lui Bogdan Olteanu un câştig imediat de circa 200.000 lei. Un nume foarte interesant din patronatul Health Consulting SRL este cel al Cameliei Alexandra Pascu, fostă Galeş în perioada căsniciei sale cu Gabriel Ovidiu Galeş, director medical în MAI şi, după unele surse, ofiţer al servicului secret Doi şi-un Sfert (UM 0215), trecut şi pe la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, apoi secretar general în Ministerul Mediului. În mai 2012, Olteanu se retrage din firma care avea să fie dizolvată în martie 2014.

Conexiuni la nivel înalt

Cel mai important partener de afaceri al lui Bogdan Olteanu este Răzvan Dan Alexandroaei. Cei doi deţin în procente egale cunoscutul producător românesc de tablete şi smartphone-uri E-boda, business în care fostul viceguvernator BNR a intrat în aprilie 2012. E-boda Buildings, una din firmele grupului, este fosta Rosal Industrial şi a fost preluată de la Honorius Adrian Prigoană de către Răzvan Dan Alexandroaei şi Mihai Darie, partener de afaceri şi coleg cu Daniela Lulache la Nuclearelectrica, unde cei doi sunt acum director financiar, respectiv director general. Cu sau fără susţinerea lui Olteanu, Alexandroaei se descurcă bine şi în alte domenii. Omul de afaceri a deţinut distribuitorul de materiale sanitare Boston Investements SRL, prin care a câştigat câteva contracte în valoare de două milioane de euro cu diferite spitale din ţară, până la suspendarea activităţii firmei, în 2014. De asemenea, Alexandroaei a fost asociat şi în Green Energy SRL, unul din pionierii energiei verzi din România, alături de Gabriel Ştefan, fiul celebrului „Pinalti”, fostul primar nemţean şi lider PDL Gheorghe Ştefan, dar şi Lucian Bădescu, fiul generalului SRI Dumitru Bădescu, fost şef la Contraspionaj Economic.    

Chiar dacă E-boda este o afacere românească curajoasă şi cât se poate de respectabilă pe o piaţă cu o concurenţă cumplită, cifrele nu sunt, per total, tocmai fericite. E-boda Electronics a raportat pentru anul 2015 o cifră de afaceri de 1.372.298 lei şi un profit net de 41.172 lei, cu şapte angajaţi, în timp ce E-boda Buildings a înregistrat pentru perioada similară afaceri de 423.002 lei şi un profit net de 222.847 lei, cu un singur angajat. Totuşi, E-boda Distribution a raportat afaceri de 22.127.711 lei şi pierderi de 1.521.942 lei, cu 42 de angajaţi.

Bogdan Olteanu a fost mereu un răsfăţat al sorţii. Ca nepot al cominternistei Ghizela Vass, a avut o viaţă de huzur până în 1989. „Aş fi un ticălos să nu recunosc că am avut o viaţă mai uşoară decât cei mai mulţi dintre români. La începutul anilor '90, am avut relaxarea, liniştea materială care să îmi permită să nu încerc neapărat să îmi găsesc o slujbă sau o meserie cu care să plec din ţară. În ceea ce mă priveşte, eu mi-o asum ca bunică (pe Ghizela Vass) şi îmi asum viaţa mea pentru mine”, spunea Olteanu în 2009. În ’93, era deja lider PNL, iar în 1997, la 25 de ani,trecea direct din facultate ca şi consilier al ministrului Industriei de atunci Călin Popescu Tăriceanu. În 2004, ajunge deputat, ministru, iar din 2006 preşedinte al Camerei Deputaţilor. În 2009, Bogdan Olteanu este numit viceguvernator al BNR.

×
Subiecte în articol: bogdan olteanu