x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Agricultorii, scutiţi de la plata a 1,2 milioane de euro

Agricultorii, scutiţi de la plata a 1,2 milioane de euro

de Elena Stan    |    13 Feb 2014   •   19:55
Agricultorii, scutiţi de la plata a 1,2 milioane de euro

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, vrea ca producătorii agricoli ale căror exploataţii au fost afectate anul trecut de ploi, grindină sau inundaţii să fie scutiţi de la plata impozitului pe norma de venit. “Pierderile înregistrate anul trecut de producătorii agricoli din cauza ploilor abundente, inundaţiilor sau grindinei au fost estimate la circa 243 de milioane de lei, pe o suprafaţă de 75.941 de hectare, iar impozitul aferent suprafeţelor calamitate se ridică la peste 5,22 milioane de lei (1,16 milioane de euro). Deşi au suferit pierderi economice importante, producătorii agricoli au fost nevoiţi să declare şi să plătească impozitul calculat pe baza normelor de venit sau în condiţiile impunerii reale”, a declarat Daniel Constantin. Furtunile, ploile abundente şi inundaţiile au distrus culturile agricole pe 40.292 hectare, în 15 judeţe, respectiv în Brăila, Constanţa, Timiş, Vrancea, Vaslui, Dolj, Călăraşi, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Mureş, Giurgiu, Suceava, Hunedoara, Galaţi, Neamţ, iar în cinci judeţe ­ Buzău, Iaşi, Galaţi, Vrancea, Teleorman ­ grindina a afectat culturile pe o suprafaţă de 35.649 hectare. Suprafeţele distruse de calamităţi au fost stabilite pe baza documentelor emise de Inspectoratul General de Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru a fi implementată, măsura are nevoie de girul Ministerului Finanţelor Publice. Potrivit modificărilor aduse Codului Fiscal în 2013, veniturile din activităţi agricole cuprind veniturile obţinute în mod individual sau într-o formă de asociere, iar în funcţie de tipul activităţii, sunt prevăzute două modalităţi de stabilire a venitului anual impozabil, respectiv pe bază de norme de venit sau în sistem real.

×