x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Agroturismul și gastronomia tradițională - modalităţi de dezvoltare a turismului culinar în România

Agroturismul și gastronomia tradițională - modalităţi de dezvoltare a turismului culinar în România

18 Sep 2018   •   14:41
Agroturismul și gastronomia tradițională - modalităţi de dezvoltare a turismului culinar în România

Din ce în ce mai multe state pun accent pe turismul culinar în strategiile lor de dezvoltare. Turismul culinar este acel tip de turism conceput pentru pasionatii de mancare, interesati sa deguste mancarea traditionala din locurile pe care le viziteaza, fie ca este vorba despre evenimente culinare sau mese traditionale oferite de gazde locale.

Evenimentul AGROTURISM ȘI GASTRONOMIA ROMÂNEASCĂ, organizat pe data de 18 octombrie de agenția TMT PR în parteneriat cu AgroTransilvania Cluster și cu sprijinul ANTREC, analizeaza potentialul pe care România il are pentru dezvoltarea agroturismul și a tursmului culinar prin prezentarea de modele de buna practica, dar si prin semnalarea posibilitatilor de finantare disponibile la nivelul Uniunii Europene.

Conform Eurostat în România sunt 3,6 MILIOANE FERME, cel mai mare număr din EU-28.

- 71% DIN TOTALUL FERMELOR înregistrează suprafețe de sub 3 HA;

- 42.750 DE EXPLOATAȚII desfășoară alte activități decât activitatea agricolă (240 din turism și 25.340 din procesare de produse)

Conform INS, numarul sosirilor vizitatorilor straini in tara este mai mare cu peste 24% in 2017 fata de 2016.

FONDURILE EU 2000 -2014 au avut un impact puternic în dezvoltarea zonelor rurale din România, motiv pentru care FACILITĂȚILE AGROTURISTICE AU CRESCUT DE LA 3.121 LA 6.089 UNITĂȚI ÎN ACESTĂ PERIOADĂ. ANTREC ESTIMEAZĂ O CREȘTERE LA 8000 DE UNITĂȚI în mediul rural ce vor fi integrate în viitor în rețeaua europeană de turism rural. Principalele regiuni sunt situate în zona Carpaților și în Transilvania, Delta Dunării și Suceava. PESTE 99 MILIARDE EURO DISPONIBILI la nivel EU-28 pentru finațarea fermelor pentru diversificare în zona turismului rural prin PNDR 2014-2020.

Evenimentul prezinta modele de buna practica nationale de la producatori care s-au dezvoltat prin crearea de produse culinare tradiționale sau cu alte pecete de calitate superioară su europene, in special din Italia, Slovenia si Bulgaria.

Pe 18 octombrire, la Cluj sunt asteptati peste  100 de participanți, principalii actori din sector, în cadrul unui program ce va include:

- CONFERINȚĂ - dezbateri, prezentări pe teme legate de finanțare, certificare, cadru legislativ, statistici și modele de bună practică, naționale și europene (Italia, Grecia, Bulgaria, Olanda, Slovenia)

- CINĂ CU SPECTACOL CULINAR DEMONSTRATIV - identificare tendințe și potențial în promovarea tradițiilor culinare autentic românești

- EXPOZIȚIE SI TÂRG - vânzare de produse tradiționale românești

Peste 12 vorbitori au confirmat participarea, specialiști și asociații relevante, care au generat experiențe notabile în domeniul turismului rural și gastronomic. Invitații speciali la spectacolul culinar sunt Mirea Groza (maestru bucătar, cercetător și etnolog) și Chef Nico Lontras (Rare Food Services).

Mirela Scarlat, fondator TMT PR: „Ne propunem mai mult decât o conferință și un schimb de idei și de informații. Ne propunem să reunim sub această umbrelă profesioniștii din România care până acum au lucrat în proiecte independente, dar care toate converg către un tot unitar – potentialul gastronomic românesc ce poate revitaliza comunități rurale. În secundar, proiectul stimulează un branding de țară - cultural gastronomic. Vrem să atragem atenția asupra acestui potențial national uriaș și să arătăm ce resurse avem la îndemână“.

“AgroTransilvania Cluster a fost creat cu scopul de a sprijini dezvoltarea sectorului agroindustrial prin creșterea competitivitatea asociației și a fiecărui membru în parte. Suntem convinși de faptul că în cadrul acestui eveniment, savoarea gastronomiei locale, prin combinație dintre rădăcinile sale ce constituie minunata tradiție culinară din zonă și originalitatea inovativă a producătorilor, va deschide apetitul pentru dezvoltarea lanțurilor de valoare integrate ce vor aduce pe mesele turiștilor din pensiunile agroturistice gustul și aroma de neuitat ale bucătăriei ardelene” consideră Prof. Dr. Felix Arion, Directorul general al AgroTransilvania Cluster.

Agenda detaliată și formularul de înregistrare la eveniment sunt disponibile pe conferinte.tmtpr.ro.

 

 

×