x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie AIG recunoaste neregulile

AIG recunoaste neregulile

31 Mar 2005   •   00:00

Societatea de asigurare americana AIG a recunoscut nereguli in raportarea unei tranzactii si a amanat pentru a doua oara anuntarea rezultatelor anuale.



  • de IOHANNA ONACA PURDEA

  • ANCHETA. Maurice Greenberg, cel care a condus AIG timp de 40 de ani, va trebui sa raspunda intrebarilor anchetatorilor despre tranzactiile companiei
    La New York, ancheta asupra American International Group Inc. este in plina desfasurare. Procurorul general al statului New York, Eliot Spitzer, si Comisia americana pentru operatiuni bursiere investigheaza o serie de tranzactii care se pare ca ar fi fost folosite pentru a urca in mod artificial rezultatele companiei.

    PROBLEME. Grupul american de asigurari a recunoscut nereguli in raportarea unei tranzactii cu firma General Re si a amanat, pentru a doua oara, anuntarea rezultatelor anuale. AIG a recunoscut ca tranzactia cu firma General Re, divizie a Grupului Berkshire Hathaway, a fost documentata necorespunzator. AIG a amanat pentru 30 aprilie raportarea rezultatelor anuale, pentru ca si Consiliul de Administratie si managementul sa revizuiasca toate documentele. Anterior, AIG programase anuntarea rezultatelor anuale pentru 16 martie, apoi pentru 31 martie. AIG a anuntat pentru data de 31 decembrie 2004 o valoare a capitalului social de 82,87 miliarde de dolari. Potrivit companiei, eventuale modificari ar putea reduce suma cu 2%, pana la 81,2 miliarde de dolari. Acestea sunt fapte clare, recunoscute de AIG.

    IN ROMANIA. Ancheta care se desfasoara la compania-mama a ridicat o serie de intrebari si in Romania. Redactia Jurnalului National a fost contactata de cititori care au cerut lamuriri asupra situatiei si a posibilelor efecte asupra activitatii si rezultatelor subsidiarelor AIG din Romania. AIG Life Asigurari Romania nu a comentat pe marginea intrebarilor ridicate de cititori, dar ne-a pus la dispozitie un comunicat al AIG Inc. Potrivit acestuia, AIG nu este inca in masura sa stabileasca daca modificarile identificate pana in prezent vor solicita redeclararea rezultatelor pentru perioada anterioara sau ajustarea informatiilor referitoare la ultimul trimestru al anului 2004, deoarece analiza pe care o face noua conducere asupra registrelor firmei nu este incheiata. In schimb, AIG Romania SA si-a precizat pozitia. "Ancheta desfasurata la AIG nu va afecta rezultatele si activitatea companiei AIG Romania. Profitul AIG Romania nu va fi afectat de aceasta situatie, iar asiguratii nu vor avea de suferit", se arata in raspunsul semnat de directorul general, Mihnea Tobescu. In timp ce gigantul de asigurari este pus sub ancheta la New York, la Bucuresti apele par calme. Dar aceasta poate sa fie doar o impresie, deoarece este greu de crezut ca nu exista nici o relatie intre AIG si sucursalele din alte tari. O dificultate la varf, asa cum este cea prin care trece gigantul de asigurari, nu poate fi sterilizata complet. Conducerea AIG Romania da un raspuns succint solicitarii Jurnalului National. Precizam ca intrebarile noastre nu au facut decat sa preia nelinistea si suspiciunile cititorilor.

    COTA DE PIATA
    Pe segmentul asigurarilor generale, AIG Romania se afla in topul primelor 10 companii, cu contracte incheiate in valoare de 569,2 miliarde de lei in 2004, potrivit rezultatelor preliminare comunicate de companiile de asigurare. In clasamentul asigurarilor de viata, AIG Life a urcat pe pozitia a treia in 2004, cu prime subscrise in valoare de 811,3 miliarde de lei. AIG Life Asigurari Romania a fost infiintata in 1998, iar anul trecut compania detinea o cota de piata de 2,02% din total si 7,87% din asigurarile de viata.

    ×
    Subiecte în articol: economic romania