x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Am primit avizul FMI

Am primit avizul FMI

de Daniela Ivan    |    10 Apr 2009   •   00:00
Am primit avizul FMI
Sursa foto: Bogdan Cristel/Reuters

Guvernul a primit ieri avizul de principiu de la Fondul Monetar Internaţonal (FMI) pentru încheierea acordului de împrumut, iar Executivul va aproba mâine Ordonanţa de Guvern de punere în aplicare a acordului cu FMI şi Banca Mondială.



Salariile bugetarilor nu vor fi micşorate. TVA pentru leasingul auto va fi în continuare deductibil, iar impozitul forfetar se va aplica într-o formulă stabilită cu patronatele. Acestea sunt câteva dintre prevederile ordonanţei de urgenţă pe care Executivul o va aproba sâmbătă, a declarat premierul Emil Boc. În plus,  marţi, premierul se va afla în faţa Birourilor Permanente reunite ale Camerelor pentru a prezenta ordonanţa, a anunţat Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor. Ea a mai precizat că ordonanţa privind acordul cu FMI prevede că salariile bugetarilor şi pensiile nu vor fi afectate.

IMPOZITUL FORFETAR
Impozitul forfetar, pe care Guvernul vrea să-l impună tuturor firmelor, indiferent dacă au profit sau nu, va fi diferenţiat în funcţie de cifra de afeceri. Acesta se va situa între un nivel minim anual de 500 euro şi o limită maximă de 10.000 euro, conform propunerii avansate de patronate şi acceptate de Ministerul Finanţelor. Gheorghe Pogea, ministrul de Finnaţe, a precizat că, pentru o cifră de afaceri de până la 12.000 euro, firmele vor plătit anual un impozit fix de 500 euro, iar pentru o cifră de afaceri cuprinsă în intervalul 12.000-50.000 euro va fi perceput un impozit de 1.000 euro. Firmele cu o cifră de afaceri între 50.000 şi 100.000 euro vor fi impozitate anual cu 1.500 euro. Companiile care înregistrează afaceri curpinse între 100.000 euro şi un milion de euro vor plăti un impozit de 2.000 euro. Cele care înregistrează cifre de afaceri între 1 milion şi 5 milioane de euro vor plăti impozit de 2.500 euro, iar firmele care vor avea afaceri între 5 milioane şi 30 de milioane de euro vor achita anual 5.000 euro. De asemenea, societăţile care înregistrează o cifră de afaceri de peste 30 de milioane de euro vor achita statului suma de 10.000 euro.

MAŞINI
Taxa pe Valoare Adăugată aplicată contractelor de leasing pentru achiziţii auto va fi în continuare dedusă pentru vehicule utilitare, exceptate de la această facilitate fiind autoturismele folosite în interes personal de managerii companiilor. "Nu vor fi aplicate restricţiile de deducere pentru flotele auto de distribuţie, pentru agenţii de vânzări, pentru carele de reportaj, se referă practic la automobilele care sunt ale întreprinderilor, ale managerilor, care le folosesc în interes personal", a declarat Pogea.

CERINŢE

Fondul Monetar Internaţional a condiţionat acordul cu România de încadrarea într-un  deficit bugetar de 4,6% din PIB. Pentru asta, Guvernul a fost nevoit fie să reducă cheltuielile, fie să mărească încasările. Se pare că a optat pentru ultima variantă. România a convenit asupra unui acord stand-by pe doi ani cu Fondul Monetar Internaţional pentru 12,95 miliarde de euro, pachetul total de finanţare externă de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde de euro. Prima tranşă a finanţării, de 5 miliarde de euro, va fi disponibilă imediat după aprobare, iar primii bani din împrumutul de 5 miliarde de euro acordat de Comisia Europeană vor intra în România la începutul lunii iulie.

"Dacă nu poţi plăti nici măcar 500 euro la stat anual, închide! Nu avem de unde plăti investiţiile şi nu avem cum să luăm alte măsuri economice dacă firmele nu-şi plătesc taxele"
Gheorghe Pogea - ministrul Finanţelor


×
Subiecte în articol: economic afaceri