x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ambasadorul Turciei: Obiectivul nostru este ca valoarea schimburilor comerciale cu România să atingă cifra de 10 miliarde de dolari

Ambasadorul Turciei: Obiectivul nostru este ca valoarea schimburilor comerciale cu România să atingă cifra de 10 miliarde de dolari

04 Mai 2017   •   16:54
Ambasadorul Turciei: Obiectivul nostru este ca valoarea schimburilor comerciale cu România să atingă cifra de 10 miliarde de dolari

Creşterea schimburilor comerciale dintre cele două ţări la 10 miliarde dolari pe an este unul dintre obiectivele oficialilor turci în România, a declarat, joi, Osman Koray Ertaş, ambasadorul Turciei la Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat de Asociaţia Oamenilor de afaceri Turci din România (TIAD). 
"Obiectivul nostru este ca valoarea schimburilor comerciale să atingă cifra de 10 miliarde dolari. Am atins cifra de 8 miliarde dolari, dar în ultima perioadă sesizăm o scădere în procent, înregistrându-se o cifră de aproximativ 5 miliarde dolari", a spus Osman Koray Ertaş. 
Potrivit acestuia, unul dintre motivele acestei scăderi este globalizarea. 
"Suntem ferm hotărâţi, obiectivul nostru de a atinge această cifră de 10 miliarde dolari. Depunem eforturi în acest sens. Este un domeniu vast cel agricol şi de creştere a animalelor. Acest domeniu este foarte important pentru investitorii turci. Prima hală modernă din România a fost înfiinţată de investitorii turci, de asemenea, în sectorul de maşini grele s-au făcut investiţii importante. (...) Deşi la început preocupare a fost pentru importul de bovine, acum ne gândim şi la un import al ovinelor. Începând de anul trecut se poate realiza un export din România în Turcia a cărnii congelate de ovine, precum animale vii", a precizat ambasadorul turc.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: tiad turcia romania