x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pana cand va tot urca moneda virtuala bitcoin?

Pana cand va tot urca moneda virtuala bitcoin?

29 Noi 2017   •   14:58
Pana cand va tot urca moneda virtuala bitcoin?

Pentru prima data, moneda virtuala a depasit pragul psihologic de 10.000 de dolari, dupa ce valoarea bitcoin a crescut de 10 ori in mai putin de un an, suscitand un interes din partea investitorilor, amplificand, totodata, riscul unei bule.

 

Potrivit datelor compilate de agentia Bloomberg, la deschiderea cotatiilor din Asia, bitcoin, care se cumpara si se vinde pe platforme specializate pe internet, a valorat 10.058 de dolari (8.489 euro). Putin mai tarziu, el a crescut la 10.637 de dolari. Asta in conditiile in care, la mijlocul lunii octombrie, moneda criptografica se tranzactiona cu 5.000 de dolari, adica jumatate din valoarea atinsa miercuri.

Un salt cu adevarat "mortal", dar si spectacular, tinand cont de faputl ca, la inceputul anului, bitcoin valora in jur de 1.000 de dolari. Evolutie stimulata puternic luna trecuta, cand Chicago Mercantile Exchange Group (CME), unul dintre cei mai importanti operatori bursieri ai lumii, a anuntat ca va lansa contracte in bitcoin.

Veste care a aruncat in aer valoare monedei virtuale, desi numarul bitcoinior care pot fi pusi in circulatie este limitat. Astfel, capitalizarea totala a criptomonedei se ridica la aproxmativ 180 miliarde de dolari, potrivit datelor din piata. Cu titlu de comparatie, grupul Coca-Cola este valorizat la 195 miliarde de dolari.

Fara o existenta fizica, bitcoin, care costa doar cateva centime in 2009, cand a fost lansata, se sprijina pe un sistem de plata bazat pe tehnologia blockchain."Este ca o bula cu multa spuma. Va fi cea mai mare bula din viata noastra", a avertizat Mike Novogratz, expert la un fond speculativ.

Venind in completare, Stephen Inees, de la firma de brokeraj Oanda, Singapore, a atras atentia in legatura cu "toate cifrele astea nebune. Ma tem de un declic care genera un adevarat dezastru", a adaugat el, subliniind ca "stim ca lucrurile nu sunt deloc simple".

Cu toate acestea, Kay Van-Petersen, analist la filiala Saxo Bank din Singapore, crede "ca bitcoin va ramane mereu pe o tendinta de crestere puterenica". Mai mult, el prezice ca in urmatoarele 6-18 luni, moneda virtuala ar putea ajunge la 50.000, daca nu chiar 100.000 de dolari. "Daca bitcoin va supravietui la CME, nu se va mai pune problema unei cresteri", a replicat Greg McKenna, de la AxiTrader.

 

×