x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Amenzi pentru taxa de drum

Amenzi pentru taxa de drum

31 Ian 2005   •   00:00

ECONOMIC
PEDEAPSA - Lipsa rovinietei te poate usura de bani Daca va aflati pe un drum national, nu uitati sa platiti taxa de drum. De astazi, cei care nu au cumparat rovinieta primesc amenzi.
IOHANNA ONACA PURDEA

ATENTIE! Daca iesiti cu autoturismul din oras fara rovinieta, riscati sa fiti amendati
Ieri a fost ultima zi in care echipele de control ale politiei si ale Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) nu au aplicat amenzi pentru posesorii de autovehicule care au circulat pe drumurile nationale fara a avea rovinieta. De astazi, soferii care nu au achitat taxa de drum si s-au incumetat sa circule astfel prin tara vor fi sanctionati cu amenzi corespunzatoare tipului de autovehicul pe care il poseda.

SANCTIUNI. Astfel, pentru autoturisme, amenda este cuprinsa intre 3 si 4,5 milioane de lei, pentru microbuze, aceasta variaza intre 5-25 milioane de lei, iar in cazul autocarelor sanctiunea este intre 30 si 45 milioane de lei. Posesorii masinilor de marfa cu masa totala maxima admisa mai mica de 3,5 tone care nu au achitat taxa de drum risca amenzi cuprinse intre 10 si 15 milioane de lei, cei care au masini de marfa cu masa totala cuprinsa intre 3,5 tone si 7 tone vor plati amenzi intre 15 si 25 milioane de lei. Sanctiunile variaza intre 25 si 40 milioane de lei pentru autovehiculele de marfa cu masa totala maxima admisa cuprinsa intre 7 tone si 12 tone, intre 35 si 55 milioane de lei pentru cele cu masa totala mai mica sau egala cu 12 tone si cu maximum trei axe si intre 45 si 70 milioane de lei pentru cele cu minimum patru axe.

ACHIZITIE. Rovinieta poate fi cumparata in orice perioada a anului, in functie de momentul in care soferii utilizeaza reteaua de drumuri nationale. Rovinieta poate fi cumparata din 1.215 locatii, din care: 432 oficii postale, 361 statii de distributie carburant Petrom, 70 Rompetrol, 74 Mol, 68 OMV, 88 Lukoil, 76 subunitati ale CNADNR si 46 sucursale CEC. Pana pe 25 ianuarie, soferii achizitionasera peste un milion de roviniete, care acopera aproape un sfert din parcul auto de 4,5 milioane de autovehicule inmatriculate in tara noastra.

×
Subiecte în articol: economic milioane amenzi