x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ANRE va retrage licențele pentru centrale electrice cu putere totală de 1.100 MW

ANRE va retrage licențele pentru centrale electrice cu putere totală de 1.100 MW

15 Noi 2019   •   12:05
ANRE va retrage licențele pentru centrale electrice cu putere totală de 1.100 MW
Sursa foto: Victor Stroe

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) va ridica licenţele de producţie a energiei electrice pentru încă 1.100 de MW săptămâna viitoare, întrucât este vorba de centrale care nu mai există, ci doar figurează în statisticile oficiale, a declarat preşedintele instituţiei, Dumitru Chiriţă.

"Elcen are peste 650 MW care nu se mai regăsesc fizic în piaţă. Ei trebuie să iasă din evidenţe. Acum, avem în statistici 21.000 MW, săptămâna viitoare mai ridicăm licenţele pentru cei 650 MW ai Elcen şi pentru alţi 450 MW. Deci, vom coborî sub 20.000", a spus Chiriţă.

El a precizat că acest proces va continua, iar următorii producători cărora li se vor ridica licenţele vor fi Electrocentrale Borzeşti şi Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN), care sunt în faliment.

"Este un semnal pentru investitori, avem nevoie de investiţii", a subliniat Chiriţă.

În luna august, preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, declara că acele grupuri care nu mai sunt funcţionale îşi vor pierde licenţa, pentru a nu mai apărea în statisticile oficiale privind capacitatea energetică instalată a ţării.

"România are teoretic o putere instalată de foarte mari dimensiuni, 24.000 de MW, iar disponibili efectiv sunt undeva la 16.000. Ceilalţi 8.000 MW sunt, în mare măsură, megawaţi care nu mai există fizic sau nu mai sunt disponibili de foarte multă vreme", a spus, atunci, şeful ANRE.

Potrivit acestuia, deja fuseseră identificate capacităţi de 3.800 de MW care îşi vor pierde licenţa în acest an. De atunci, autoritatea a retras deja licenţele a cinci centrale cu putere totală de 1.067 MW: două grupuri de la Sucursala Electrocentrale Chişcani din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu o putere electrică instalată de 227 MW, respectiv 210 MW, un grup de la Rovinari de 330 MW şi două grupuri de la Iernut, de 100 MW, respectiv 200 de MW.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: anre licente energie electrica