x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Asigurare de viaţă sau pensie facultativă. Ce aleg ?

Asigurare de viaţă sau pensie facultativă. Ce aleg ?

de Daniela Ivan    |    26 Apr 2018   •   12:10
Asigurare de viaţă sau pensie facultativă. Ce aleg ?
Sursa foto: megaflopp/Getty Images/iStockphoto

Speriaţi de perspectiva de a-şi trăi bătrâneţea în sărăcie, tot mai mulţi românii se gândesc să-şi strângă bani pentru a-şi rotunji pensia. Discuţiile din acest an referitoare la pensiile private, Pilonul 2, care ar putea deveni obţionale i-au făcut pe mulţi să ia în calcul şi alte obţiuni existente pe piaţă, cum ar fi pensia facultativă sau asigurarea de viaţă cu componentă investiţională.

Specialiştii ne recomandă să strângem lunar între 17-20% din venit pentru a avea un surplus la bătrîneţe în condiţiile în care pensia medie reprezintă numai 45% din salariul mediu, iar tendinţa este ca acest procent să scadă şi mai mult odată cu mărirea speranţei de viaţă. Problema este cum să păstrăm aceşti bani şi cum să-i înmulţim acum când dobânzile bancare sunt negative, iar randamentele sunt erodate de inflaţie.

Pensia facultativă, Pilonul 3, şi asigurările de viaţă cu componentă investiţională sunt cea mai la îndemână soluţie. Mai există şi fondurile mutuale sau Bursa, însă aceste soluţii sunt mai puţin indicate pentru persoanele conservatoare care vor doar să-şi protejeze economiile.

Pensiile facultative.

Câştiguri mici, dar peste dobânzile bancare

Prima investiţie spre care am putea să ne orientăm este pensia facultativă, dar, pentru a reuşi să adunăm suficienţi bani, este bine să începem să contribuim cât mai devreme sau dacă ne apucăm mai târziu să cotizăm cu sume mai mari. De exemplu, ca să strângem bani pentru 20 de ani de pensie, e bine să punem deoparte bani cu cel puţin 20 de ani înainte de momentul în care ne vom retrage din activitate. În acest moment există zece fonduri de pensii obţionale. Acestea au obţinut randamente anuale cuprinse între 2,93% (între martie 2017şi martie 2018) şi 6.8122%. Este puţin, dar este mai mult decât oferă acum băncile la depozitele pe 12 luni.

Asigurarea de viaţă depinde de toleranţa la risc

Poliţele aferente asigurărilor de viaţă cu economisire, numite şi unit-linked, combină o asigurare de viaţă tradiţională cu o componentă investiţională. Practic, cine care cumpără un astfel de produs deţine şi o asigurare de viaţă, însă o parte din contribuţia lunară mergă şi spre diferite plasamente investiţionale. Venitul suplimentar pe care îl poate oferi o astfel de poliţă depinde mult de perioada pentru care se contribuie, de sumele pe care fiecare este dispus să le economisească şi de planul de investiţii care se alege. Fondurile de investiţii au asigurat randamente între 2 şi 15% între inauarie 2017 şi ianuarie 2018, mult peste dobânzile bancare, însă cine optează pentru această variantă trebuie să economisească minim 10 ani. Însă nu trebuie uitat că economosirea este numai o componentă auxiliară, principalul risc acoperit este viaţa, spun brokeri.

Pensia privată facultativă

Avantaje

  • Grad de risc mai mic, doar 50% din sumele investite pot merge la Bursă
  • Contribuţiile sunt deductibile în limita a 200 de euro pe an
  • Fondurile de pensii private nu pot intra în faliment

Dezavantaje

Contribuţia maximă este stabilită prin lege la 15% din venitul lunar

Contribuţiile la fondurile de pensii sunt „blocate“ până la momentul pensionarii

Asigurarea de viaţă

Avantaje

  • Grad de risc în funcţie de obţiunea clientului, mic, mediu sau mare. Nu există limitări legale unde să fie investiţi banii;
  • Asigurare de viaţă inclusă;
  • Contribuţiile nu sunt limitate;
  • Suma asigurată (atât la deces cât şi la supravieţuire) este garantată;

Dezavantaje

  • Orice reziliere, orice contract încheiat înainte de a ajunge la maturitate, presupune o penalizare a clientului;
  • Contribuţiile nu sunt deductibile;
  • O parte din bani reprezintă prima de asigurare de viaţă şi doar restul merg în investiţii;
  • Banii din componenta investiţională nu sunt garantaţi;

“ Noi recomandăm diversitatea pentru persoanele care vor să-şi asigure bătrâneţea. E bine să aibă şi un depozit, şi o pensie facultativă şi o asigurare de viaţă, însă depinde de profilul fiecăruia şi de apetitul de risc. Avem poliţele de viaţă cu componentă de economisire care se pot face până la 65 de ani şi pot merge până la 75 de ani”

Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life

 

 

×
Subiecte în articol: asigurare viata pensie facultativa