x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Asigurari de sanatate de 100 milioane euro

Asigurari de sanatate de 100 milioane euro

18 Apr 2005   •   00:00

Problema blocajului din sistemul de sanatate ar putea fi rezolvata daca populatia ar recurge la asigurarile de sanatate.

  • de IOHANNA ONACA PURDEA
  • SCHIMBARE. Sistemul de sanatate ar putea beneficia de pe urma asigurarilor
    Potentialul industriei asigurarilor private de sanatate ar fi de 100 de milioane de euro daca angajatii ar putea, optional, sa plateasca 0,5% din contributia la asigurarile sociale de sanatate (CASS) catre o companie de profil, a declarat deputatul Marian Paveliu, secretar al Comisiei pentru sanatate si familie a Camerei Deputatilor, citat de Mediafax. "Dupa cum se stie, Executivul si-a propus, incepand cu anul 2006, sa reduca contributiile sociale atat pentru angajator, cat si pentru angajat. Eu voi propune ca prima scadere a CASS de la 6,5% la 6%, care va fi inclusa in noul proiect de lege a asigurarilor private de sanatate, sa nu fie o reducere propriu-zisa, ci doar un drept de optiune al salariatului, care poate sa plateasca 0,5% fie catre un operator privat, fie catre Casa Nationala de Asigurari Sociale", a afirmat Paveliu.

    MENTALITATE. Introducerea asigurarilor private in domeniile sanatatii si pensiilor, care vor corela raportul intre sumele achitate si servicii, va fi posibila o data cu schimbarea mentalitatilor in randul populatiei, a declarat presedintele Comisiei de Buget, Finante si Banci din Senat, Varujan Vosganian. "La elaborarea programului de guvernare am spus ca nu este corect ca o persoana cu un salariu mare sa plateasca mai mult de un anumit plafon contributii la asigurarile sociale de stat, cata vreme acest sistem isi limiteaza pachetul de servicii furnizat. Peste un anumit nivel al salariului, daca persoana respectiva opteaza pentru un sistem privat de asigurari de sanatate, ar trebui sa fie exonerata de obligatia fata de stat", a afirmat Vosganian.

    PENSII. Vosganian a propus aceeasi idee si in cazul sistemului de pensii. "Daca pensia este plafonata, nu este corect ca o persoana cu un salariu de 3.000 de euro sa plateasca contributii pe masura si la sfarsitul perioadei de activitate sa beneficieze de o pensie de 15 milioane de lei, cand ar putea ca diferenta dupa nivelul de plafonare sa o dea la un sistem privat de pensii. Astfel, angajatul respectiv va beneficia de o pensie mai ridicata", a apreciat senatorul.

    ×
    Subiecte în articol: sanatate economic