x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Audit - Privatizarea companiilor de comunicatii

Audit - Privatizarea companiilor de comunicatii

16 Iul 2005   •   00:00
Audit - Privatizarea companiilor de comunicatii

Ministerul Comunicatiilor cauta consultanti pentru privatizarea Postei, SN Radiocomunicatii SA si pentru listarea la Bursa a pachetului minoritar de actiuni detinut la RomTelecom.

Pana la sfarsitul lui 2006, pachetul minoritar de actiuni detinut de statul roman la RomTelecom va fi scos la vanzare pe bursa, iar Radiocomunicatii SA va fi vanduta. Pana in 2008, Posta va fi restructurata, privatizata si listata la bursa.

Guvernul a initiat procedura de selectare a consultantilor internationali care vor audita cele trei mari companii de telecomunicatii la care statul roman detine actiuni. Acestia vor propune strategiile de listare la bursa a actiunilor detinute de stat la RomTelecom, de privatizare a Societatii Nationale Radiocomunicatii SA si de restructurare, pregatire si privatizare a Companiei Nationale Posta Romana SA. Firmele de consultanta vor fi alese de Ministerul Comunicatiilor (MCTI), care a primit mandat de la Guvern pentru inceperea selectiei.

TERMENE. Compania Radiocomunicatii SA va fi privatizata pana la sfarsitul anului 2006, termen pana la care ar trebui sa fie finalizata si listarea la bursa a pachetului de 46% din actiunile RomTelecom, detinut inca de statul roman. Restructurarea si privatizarea Postei va fi demarata imediat, urmand ca procesul sa fie finalizat pana in anul 2008. Posta va fi mai intai restructurata, apoi privatizata cu un investitor strategic ce va controla pachetul majoritar de actiuni. Ulterior, statul va scoate pe bursa pachetul minoritar ramas in proprietatea sa. Strategia este foarte asemanatoare cu privatizarea RomTelecom, dar procesul se va desfasura mult mai rapid.

VALOARE. "Posta Romana este o companie foarte valoroasa, care furnizeaza servicii postale pe intreg teritoriul tarii. Dorim sa atragem si un investitor strategic, iar ulterior avem in vedere listarea pe bursa a actiunilor Postei Romane. Dupa selectarea consultantului, restructurarea companiei Posta Romana va fi finalizata in cateva luni, dupa care va incepe privatizarea, care se va sfarsi pana in anul 2008", a declarat ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiilor, Zsolt Nagy, la inchiderea sedintei de Guvern de joi.

ALEGERE
Conform hotararilor de Guvern, pentru listarea actiunilor detinute la RomTelecom si pentru privatizarea SN Radiocomunicatii SA va fi angajata cate o firma de consultanta. Pentru restructurarea, pregatirea si privatizarea CN Posta Romana SA pot fi angajate mai multe firme de consultanta. "Firmele de consultanta vor fi selectate prin licitatie publica, in conformitate cu prevederile in vigoare. Intregul proces se va desfasura cu respectarea principiului transparentei, al vanzarii la pretul de piata rezultat din raportul dintre cerere si oferta, precum si cu asigurarea egalitatii de tratament intre cumparatori", se arata intr-un comunicat MCTI. La Posta si SNR statul detine 100%, iar la RomTelecom, 46% din actiuni.

×
Subiecte în articol: economic poşta privatizarea