x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Aurul, prin offshore la ruşi

Aurul, prin offshore la ruşi

15 Iun 2009   •   00:00
Aurul, prin offshore la ruşi
Sursa foto: Victor Stroe/Jurnalul Naţional

Criza economică face ca miliardarii planetei să fie tot mai atraşi de aurul românesc, în contextul în care celelalte investiţii sunt riscante, iar inflaţia mondială este privită drept următorul pericol după rezolvarea crizei economice actuale.



Aurul românesc este la mare căutare. Din cauza riscurilor economice actuale precum şi inflaţiei în creştere ca urmare a masivelor injecţii de bani făcute în economiile lumii, magnaţii se reîntorc către aur pentru a se proteja de inflaţie şi de riscurile investiţionale. Având rezerve mari, România este atractivă acum pentru investitori atât din Occident, cât şi din Est.

Oligarhul rus Suleiman Kerimov a cumpărat prin compania sa, Nafta Moskva, 37% din titlurile Polyus Gold, cel mai mare producător rus de aur pentru 1,3 miliarde de dolari, potri­vit Bloomberg. Autorităţile au dat luni undă verde pentru tranzacţia efecutată prin intermediul băncii ruse de stat VTB, a doua din Rusia.

Kerimov va ajunge, indirect, să controleze şi fosta societate Aurul Baia Mare şi va avea şi patru licenţe de explorare a aurului în zonă.
Asta deoarece Polyus are o ofertă de preluare a 50,1% a societăţii KazakhGold din Kazahstan, care deţine în România 100% din Romaltyn Mining, pentru prelucrarea în sistem industrial a sterilului de flotaţie şi a concentratelor miniere şi din Romaltyn Exploration, stabilită în vederea creşterii bazei de materii prime.

Polyus este cel mai mare producător din Rusia din domeniul extracţiei aurului, cu venituri de 1,1 miliarde de dolari în primul trimestru al acestui an, mai mari cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008, potrivit Ria Novosti. Profitul net a scăzut, însă, cu 35%, până la 60,4 milioane de dolari.

Având sediul în Moscova, Polyus operează îndeosebi în Krasnoyarsk, Irkutsk, Magadan, Amur, dar şi în repu­blica Yakutia şi are 12.500 de angajaţi. Anual produce 38 de tone metrice de aur, echivalentul a 1,2 milioane de uncii de aur. Gigantul aurului îl are drept co-proprietar şi pe Mikhail Prokhorov, cel mai bogat rus în acest moment. Dintre reprezentanţii lui Kerimov în consiliul de administraţie se află Zumrud Rustanova, care nu este altcineva decât soţia lui Arkady Dvorkovich, consilier economic la Kremlin.


IMPLICAREA STATULUI RUS

Statul rus s-a implicat foarte activ în tranzacţia de care depinde soarta aurului din Baia Mare. Ziarele ruse precizau în februarie că planul era ca banca de stat VTB să achiziţioneze ea direct 30% din Polyus Gold pentru un cumpărător misterios, însă autorităţile de la Kremlin nu au vrut să dea acceptul până nu s-au prezentat informaţii despre beneficiarii finali. Acesta este şi motivul pentru care a durat atâta timp aprobarea tranzacţiei, deoarece s-au folosit în tranzacţie firme offshore.
MECANISMUL PERFECT
În toamna lui 2008 Polyus a făcut o ofertă de preluare a 50,1% din KazakhGold pentru 390 de milioane de dolari, ceea ce ar însemna că acţionarii companiei din Kazahstan ar fi primit 7,95 dolari pe acţiune şi câte 0,298 acţiuni Polyus pentru fiecare acţiune. Astfel, fiecare titlu ar valora 14,73 dolari iar compania ar fi evaluată la 750 milioane de dolari.

Potrivit informaţiilor prezentate, rezervele dovedite de aur ale KazakhGold sunt de 59,6 milioane de uncii. Potrivit Financial Times, circa 40% din deţinătorii Eurobondurilor de 200 de milioane de dolari ale KazakhGold deja îşi dăduseră consimţământul pentru schimbarea controlului asupra firmei. Proprietarii KazakhGold, familia Assaubayev, este foarte apropiată de preşedintele Nursultan Nazarbayev. Societatea kazahă are un exces de capacităţi de procesare, în vreme ce Polyus are nevoie de astfel de uzine ca să atingă ţintele de producţie propuse. Pro­blemele financiare cu care se confruntă KazakhGold se observă şi în cazul unităţilor din România, la care activitatea ar fi trebuit să înceapă în prima jumătate a anului 2008. Însă acest lucru nu s-a întâmplat.


LICENŢE NOI

În cazul preluării KazakhGold, ruşii vor putea face jocurile şi pe piaţa aurului din ţara noastră. La uzina de prelucrare a sterilului de la Baia Mare, deţinută de Romaltyn se realizează deocamdată lucrări de întreţinere. Firma deţine şi autorizaţii pentru trei iazuri de decantare în zona Baia Mare, potrivit site-ului Agenţiei Naţionale de Resurse Minerale (ANRM). Firma trebuie să facă mai multe investiţii de mediu, printre care o staţie de epurare a apei pentru a putea obţine autorizaţie. Cea veche a fost blocată în 2007 de ministerul Mediului deoarece compania nu se conforma Directivei europene privind controlul integrat al poluării. La acel moment societatea nu funcţiona.

În luna aprilie a acestui an, presa locală preciza că Romaltyn a obţinut licenţă de concesiune pentru găsirea de minereuri auro-argentifere în perimetrul minier Aluniş-Piatra Handal-zona Ilba, precum şi în perimetrul Poprad - Valea Borcutului. Societatea a mai obţinut licenţa de explorări şi pentru zona Camarzana Nord din judeţul Satu Mare şi mai are o aprobare veche pentru perimetrul Racşa Sud-Est.
Din zonă se pot extrage 8.035 kilograme de aur şi 76.135 kilograme de argint. La preţul aurului de 953 de dolari pe uncie de ieri, rezervele din subsolul Băii Mari valorează 270 de milioane de dolari.

×
Subiecte în articol: economic milioane dolari polyus kazakhgold