x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Australienii caută gaze în România

Australienii caută gaze în România

04 Mai 2011   •   17:07

Compania australiană Key Petroleum Ltd a achiziţionat firma britanică Zeta Petroleum Ltd, valoarea totală a tranzacţiei ridicându-se la 12,74 milioane dolari, cu două tranşe suplimentare ce urmează a fi plătite în funcţie de atingerea unor ţinte operaţionale, potrivit unui comunicat al casei de avocatură bpv Grigorescu Stefănică.

Astfel, australienii au acces în România la zăcăminte de gaze naturale de până la 1,65 miliarde de metri cubi şi 1- 4 milioane de barili de petrol. De asemenea, resursele potenţiale suplimentare de gaze naturale sunt estimate la 8,5 miliarde de metri cubi, transmite Agerpres.

Key Petroleum Ltd este o companie petrolieră australiană cu operaţiuni majore în Australia, Marea Britanie, Italia, Suriname şi Tanzania, listată la Australia Securities Exchange.

Zeta Petroleum Ltd este o societate britanică privată de explorare şi producţie de petrol şi gaze naturale, înfiinţată în anul 2005, cu sferă de interes în Europa Centrală şi de Est. ?n România, Zeta Petroleum deţine drepturi de concesiune asupra perimetrelor de explorare şi/ sau exploatare Bobocu, Jimbolia şi Pădureni. 

×