x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Autostrada Soarelui, un pericol real

Autostrada Soarelui, un pericol real

14 Iun 2018   •   12:29
Autostrada Soarelui, un pericol real
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Şeful Centrului de Întreţinere şi Coordonare Fundulea, Cristian Ploaie, va fi supus unei cercetări disciplinare pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în ceea ce priveşte situaţia de pe A2 Bucureşti - Constanţa, informează miercuri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 

Totodată, şeful companiei de drumuri, Narcis Neaga, îl ameninţă cu demiterea din funcţie pe directorul DRPD Bucureşti, Augustin Dinu, în cazul în care acesta nu va lua toate măsurile necesare pentru monitorizarea şi intervenţia rapidă, pe toată perioada sezonului estival, pe sectorul de autostradă Bucureşti - Fundulea. 

Directorul General al CNAIR a dispus înfiinţarea de urgenţă a unei celule de criză care să monitorizeze permanent situaţia de pe A după ce, miercuri, a avut loc un nou episod care a dus la ridicarea a două plăci de beton pe Autostrada Soarelui la km 22+450, calea 1. 

"Tot astăzi (miercuri, n.r.) a fost dispusă începerea unei cercetări disciplinare împotriva şefului de CIC (Centrul de Întreţinere şi Coordonare) Fundulea, Ploaie Cristian, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi neaplicarea măsurilor cerute de Directorul General, Narcis Neaga, în urmă cu două săptămâni, când a avut loc un eveniment similar, pe banda de urgenţă, la km 17. Totodată i s-a pus în vedere Directorului DRDP Bucureşti, Augustin Dinu, că se va lua măsura destituirii sale din funcţie dacă nu ia toate măsurile necesare pentru monitorizarea şi intervenţia rapidă, pe toată perioada sezonului estival, pe sectorul de autostradă Bucureşti - Fundulea. Directorul General al CNAIR a cerut ca pe acest sector de drum să fie mobilizate echipe şi utilaje, 24 de ore din 24, care să monitorizeze situaţia şi să intervină prompt pe toată perioada sezonului estival, în cazul în care mai apar probleme", se precizează în comunicatul companiei de drumuri. 

CNAIR SA a deplasat de urgenţă la km 22 al Autostrăzii Soarelui, echipe şi utilaje, pentru a remedia în cel mai scurt timp problema creată de efectul dilatării a două plăci de beton în zona rosturilor de dilataţie, pe banda 2, calea 1, sensul de mers Bucureşti - Constanţa. 

Preventiv, CNAIR împreună cu Poliţia Autostrăzi a instituit restricţia de viteză de 80 km/h pe întreg sectorul de la km 12+000 la km 36+000. 

Celula de criză este coordonată de directorul general adjunct, Cristian Andrei, şi de directorul direcţiei de mentenanţă Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, Florin Dascălu. AGERPRES

×