x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Autostrazi - Razboiul declaratiilor

Autostrazi - Razboiul declaratiilor

10 Mai 2005   •   00:00

Construirea autostrazilor se impotmoleste, in fiecare zi, in noi declaratii ale oficialitatilor, care se bat cap in cap. Rezultatul concret este intarzierea realizarii magistralelor auto, de care Romania are atat de mare nevoie.

Contractul cu compania americana Bechtel nu este anulat, ba, mai mult, se poarta discutii pentru continuarea lui, spune Vasile Bercan, secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, aratandu-se surprins de declaratiile premierului Tariceanu privind anularea contractelor care incalca prevederile europene. "Am fost surprins sa vad acele declaratii ale premierului. Tot ce pot spune in acest moment este ca acel contract, cu Bechtel, deocamdata nu este anulat. Se deruleaza si sunt discutii pentru continuarea lui", a declarat ieri Vasile Bercan. Premierul Tariceanu a afirmat recent ca Guvernul va decide, mai mult ca sigur, anularea contractelor incheiate de fostul Cabinet fara respectarea normelor in vigoare.

BRASOV-BORS. Nici cazul Autostrazii Brasov-Bors, care a facut obiectul unor discutii aprinse purtate intre constructorii straini si oficialitati, nu este clar. In timp ce prim-ministrul spune ca nu se stie daca lucrarile vor continua cu aceleasi companii cu care au fost negociate contractele, respectiv Strabag, Vinci si Ashtrom-Roichman, secretarul din MTCT sustine ca firmele respective nu vor fi excluse pentru acest proiect. Reprezentantii companiei Vinci spun ca nu au primit vreo informare oficiala din partea ministerului despre sistarea negocierilor. "In ultimele luni am trimis saptamanal cate o scrisoare oficialilor MTCT. Nu am avut nici un fel de reactie. Am aflat din presa ca se doreste renuntarea la acest proiect, asa cum a fost el negociat. Consideram ca noi am facut ceea ce aveam de facut, lucru care nu s-a intamplat si din partea autoritatilor", a declarat Olivier Legrand, directorul de proiecte in cadrul Vinci Concessions.

LICITATIE. Conducerea MTCT spune ca derularea proiectului pentru Autostrada Brasov-Bors se va face dupa modificarea normelor parteneriatului public-privat, pe baza unei licitatii. "Avem in discutie realizarea acestei autostrazi, cu contributia Bancii Europene de Investitii, a Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare si cu fonduri de coeziune. Dar toti acesti bani inseamna bani publici si inseamna gestionarea banilor publici de catre noi. Nu ne permitem sa facem autostrazi cu costuri ridicate, costuri pe care le plateste cetateanul", a declarat ministrul. (Iohanna Onaca Purdea)

×
Subiecte în articol: economic