x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Avalanşă de avertismente lansate de Bruxelles la adresa României

Avalanşă de avertismente lansate de Bruxelles la adresa României

de Adrian Stoica    |    29 Iul 2019   •   09:26
Avalanşă de avertismente lansate de Bruxelles la adresa României
Sursa foto: MIHAI ANDRITOIU/Getty Images/iStockphoto

Comisia Europeană a emis la sfârşitul săptămânii trecute nu mai puţin de 11 avertismente la adresa României pentru nerespectarea legislaţiei UE în diverse domenii. În cazul în care nu reglementează rapid deficienţele legislative constatate de Bruxelles, ţara noastră va ajunge în faţa Curţii de Justiţie a UE.

 

Piaţa de energie

Comisia a decis să trimită României un aviz motivat suplimentar pentru că nu a eliminat restricţiile privind comerţul cu gaze naturale între statele membre, aşa cum preved normele UE. În iulie 2014, Comisia a trimis Bucureştiului un aviz motivat, deoarece legislaţia naţională creat bariere în calea liberei circulaţii a mărfurilor pe piaţa unică a UE. După evaluarea recentelor modificări ale Legii energiei adoptate de România, Comisia a constatat că este menţinută obligaţia de a vinde gaze naturale cu prioritate pe piaţa din România, fapt ce încalcă legislaţia UE. România are acum două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de CE.

 

Gazele cu efect de seră fluorurate

Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere Italiei şi României pentru că nu au notificat sancţiunile adoptate pentru încălcarea normelor UE privind gazele fluorurate cu efect de seră. “Gazele F” au un efect puternic de încălzire globală, de până la 23 de mii de ori mai mare decât dioxidul de carbon. În cazul în care statele în cauză nu răspund în mod satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.

 

Servicii financiare

Comisia a decis să trimită României un aviz motivat pentru că nu a alinia legislaţia sa privind asigurarea de răspundere civilă auto (poliţa RCA) cu normele UE. Legislaţia României impune companiilor de asigurări obligaţia de notificare prealabilă a oricărei modificări preconizate a primelor şi impune mai multe limitări modalităţii de calcul a primelor RCA. De asemenea, obligaţia asigurătorilor să elibereze, pentru anumite categorii de vehicule, o politică valabilă numai pe teritoriul României, contravine legislaţiei UE. În cazul în care Bucureştiul nu răspunde în mod satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a UE.

 

Transportul rutier

Comisia a decis să trimită o scrisoare de punere în întârziere României, alături de alte state, pentru că nu a îmbunătăţit conectarea între registrele electronice naţionale ale transportatorii rutieri şi noua versiune a registrelor europene. Termenul-limită pentru stabilirea unei conexiuni îmbunătăţite a registrelor electronice naţionale a expirat la 30 ianuarie 2019. România are două luni să răspundă la scrisoare.

 

Monitorizarea calităţii aerului

România a primit o scrisoare de avertizare suplimentară, autorităţilor solicitându-li-se să abordeze problema monitorizării poluării aerului. Deşi ţara noastră efectuează o revizuire a reţelei sale de monitorizare a calităţii aerului, rămân multe lacune în privinţa numărului şi tipului adecvat de puncte de prelevare a calităţii aerului, susţine CE.

 

Poluarea aerului

Comisia Europeană a decis să trimită României o scrisoare de punere în întârziere, solicitând autorităţilor să îmbunătăţească punerea în aplicare a normelor UE privind autorizaţiile pentru instalaţiile cu emisii poluante. Comisia a constatat că mai multe instalaţii mari de arderi, inclusiv patru termocentrale, nu îndeplinesc normele UE de mediu. România are două luni să răspundă la scrisoare.

 

Piaţa unică digitală

Comisia a decis să trimită scrisori de punere în întârziere României şi altor cinci state deoarece nu au furnizat informaţii privind operatorii de servicii esenţiale identificaţi în temeiul legislaţiei UE privind securitatea sistemelor de reţea şi de informaţii. Statele în cauză au două luni pentru a răspunde argumentelor ridicate de Comisie.

 

Protecţia naturii

Comisia Europeană a trimis o scrisoare de punere în întârziere României (alături de Polonia şi Portugalia) pentru că nu a asigurat o protecţie adecvată a habitatelor şi speciilor de interes comunitar prin desemnarea zonelor de protecţie a naturii. Statele în cauză au două luni pentru a răspunde argumentelor ridicate de Comisie.

 

 

Alte avertismente lansate de CE

Armele de foc: avize motivate mai multor state, printre care şi României, pentru că nu au comunicat Bruxelles-ului nicio măsură pentru implementarea noilor norme UE;

Protecţia copiilor: scrisori de punere în întârziere către şapte state, printre care şi României, pentru că nu au aplicat normele UE privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor;

Migraţia legală: scrisoare de punere în întârziere pentru aplicarea incorectă a dispoziţiilor referitoare la respingerea cererilor de permis de şedere şi a obligaţiei de a justifica motivele refuzului, conform directivelor UE privind migraţia legală.

 

×