x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie AVAS - Atanasiu vinde tot

AVAS - Atanasiu vinde tot

de Elena Stan    |    21 Dec 2006   •   00:00
AVAS - Atanasiu vinde tot

Noul sef al AVAS, Teodor Atanasiu, este hotarat sa vanda toate actiunile pe care statul le mai detine, indiferent daca sunt la societatile transferate din portofoliul OPSPI sau la Petrom.

Ordonanta de Urgenta prin care Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), din subordinea Ministerului Economiei si Comertului (MEC), trece in subordinea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va fi publicata in Monitorul Oficial in cel mult trei zile. "Sunt convins ca ordonanta va fi publicata. Ea a fost transmisa deja la Monitorul Oficial, nu cred ca va dura mai mult de doua-trei zile pana la publicare", a declarat Teodor Atanasiu, presedintele AVAS. Ordonanta va fi publicata fara avizul favorabil de la Ministerul Justitiei. "Am primit aseara o nota, nesemnata, de la Ministrul Justitiei, in care erau consemnate cateva observatii in legatura cu aceasta ordonanta. Le-am luat in calcul pe toate, mai putin cea cu privire la caracterul de urgenta al actului normativ, care nu tinea de Ministerul Justitiei", a explicat Teodor Atanasiu.

MIZA PETROM. Atanasiu spune ca AVAS va vinde in totalitate pachetele de actiuni detinute de stat la companiile preluate de institutie de la Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), inclusiv participatia la Petrom. "De la OPSPI, tot ce se transfera la AVAS am inteles ca trebuie privatizat in intregime, asta a fost decizia politica adoptata", a explicat seful AVAS. Statul roman detine 30,86% din actiunile Petrom. Ceilalti actionari ai societatii sunt grupul austriac OMV (51,01%), Fondul Proprietatea (9,887%), Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (2,026%) si actionarii minoritari (circa 6%). Atanasiu considera ca doar angajatii actuali ai Petrom au dreptul sa cumpere actiuni din pachetul destinat salariatilor la privatizare, iar reprezentantii AVAS si ai Justitiei vor discuta acest aspect anul viitor.

Potrivit legii pentru privatizarea Petrom, un pachet de 8% din actiunile companiei va fi vandut salariatilor la acelasi pret la care titlurile au fost transferate grupului austriac OMV, reprezentand echivalentul in lei a 0,0525 euro/actiune. Reprezentantii AVAS si cei ai Ministerului Justitiei vor avea o intalnire in ianuarie 2007, pentru a stabili forma finala a actului normativ.

PORTOFOLIUL AVAS
O data cu transferul OPSPI in subordinea AVAS, cele 41 de companii aflate in administrarea MEC vor ajunge in portofoliul autoritatii. In prezent, in portofoliul AVAS sunt 1.000 de societati, din care 447 sunt de privatizat. AVAS va prelua de la toate ministerele societatile ce urmeaza a fi privatizate printr-un protocol de predare-primire, insa fara structurile cu atributii de privatizare. "De la 1 ianuarie vom prelua OPSPI, cu tot cu personal, dar in cazul companiilor de la ministere le vom prelua doar pe acestea, fara sa se preia si structurile", a explicat Atanasiu. El a spus ca nu are inca situatia pentru fiecare societate in parte si ca pana la sfarsitul anului va primi o documentatie. "N-am vazut inca toate societatile in ce faza a privatizarii se afla, care sunt pasii parcursi. Majoritatea au programe de privatizare adoptate prin lege sau hotarare de guvern. Unele sunt chiar in faza finala, cum este IAR Ghimbav", a spus Atanasiu.

×
Subiecte în articol: economic AVAS atanasiu