x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Avertismentul lui Roubini, dr. Doom: Urmează un deceniu de criză economică

Avertismentul lui Roubini, dr. Doom: Urmează un deceniu de criză economică

25 Mai 2020   •   10:47
Avertismentul lui Roubini, dr. Doom: Urmează un deceniu de criză economică
Sursa foto: Hepta

Economistul Nouriel Roubini a avertizat asupra unei crize prelungite și a unei recuperări lente din căderea economică generată de pandemie, relatează BBC.

Poreclit dr. Doom pentru previziunile sale sumbre, Roubini, care a anticipat și criza financiară din 2008, a apreciat că există unele locuri de muncă care pur și simplu vor dispărea în această criză.

Chiar dacă economia globală se va recupera în acest an, aceasta va fi „anemică”.

Roubini a avertizat asupra unei recesiuni „fără precedent”. "În timpul crizei financiare globale producția a avut nevoie de trei ani pentru a scădea", a spus eonomistul pentru programul BBC Talking Asia. "De data aceasta nu a durat trei ani, nici măcar trei luni. În trei săptămâni, a existat o cădere bruscă a fiecărei componente."

Profesorul Roubini a mai spus că recuperarea va va fi în „U”, sau chiar „ceva mai aproape de un L”. O recuperare în formă de U înseamnă că economia va scădea și își va reveni după o perioadă prelungită de evoluție lentă. O recuperare în formă de L este și mai drastică, o cădere bruscă și o staționare acolo o perioadă lungă de timp.

Evoluția economică va fi urmarea pierderilor de locuri de muncă atât în ​​țările bogate, cât și în cele sărace, ca urmare a blocajelor pentru combaterea virusului.

„Aceste locuri de muncă care au dispărut vor reveni doar parțial, cu salarii mai mici, fără beneficii, cu jumătate de normă”, a spus el. "Va exista și mai multă nesiguranță în privința locurilor de muncă, a veniturilor și a salariilor."

Avertismentul lui Roubini vine în condițiile în care numărul de cazuri de coronavirus se ridică la nivel mondial la cinci milioane, multe țări confruntându-se cu un al doilea val de infecții și luptând să-și redeschidă economiile.

„Puteți deschide magazinele, dar întrebarea este dacă oamenii vor reveni”, spune el. "Majoritatea centrelor comerciale din China sunt încă goale. Jumătate din zboruri au dispărut. Magazinele din Germania sunt deschise, dar cine vrea să meargă la cumpărături?"

Roubini spune că Asia emergentă va înregistra o creștere mai bună decât „alte economii avansate”.

Dar va exista o separare mai mare între SUA și China, iar multe țări asiatice vor fi obligate să aleagă între cele două superputeri. „Fiecare dintre ei va spune restului lumii, fie sunteți alături de noi, fie împotriva noastră”, spune economistul.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: Nouriel Roubini