Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Argentina este prima care vine în mintea cuiva când e vorba de greşelile economice ale Fondului Monetar Internaţional (FMI). Criza a început în 1999 în ţara latino-americană şI s-a terminat în 2003.
Condiţiile care au determinat criza au fost, însă, prezente timp de două decenii în Argentina. Mai întâi de toate, ţara a cheltuit sume imense pe proiecte care nu au au produs nimic util: războiul pentru insulele Malvine cu Marea Britanie şI preluarea de către stat a tuturor datoriilor private.
De aproape zece ani Argentina avea moneda legată de dolarul american: 1 peso - 1 dolar, cu o rată de schimb fixă. Dar s-a întâmplat că exact în acelaşi timp a existat criza în statele din sud-estul Asiei, şI care s-a extins şI în Rusia, ţară dependentă de petrol şI gaze. Criza asiatică şI cea rusă s-au suprapus exact cu anii de început a problemelor Argentinei. Din cauza atâtor probleme mondiale, dolarul era cea mai puternică monedă din lume, investitorii preferându-l pentru că era monedă sigură. Cum dolarul era supraevaluat, peso era supraevaluat. Neavând şansa de a se regla prin cursul de schimb, exporturile argentiniene au scăzut considerabil, fiind scumpe, iar importurile au crescut extraordinar de mult. Astfel, Argentina a ajuns la un deficit comercial de 400 de miliarde de dolari. Dar catastrofa nici nu începuse bine. Investitorii şi-au pierdut încrederea în peso şI au început să creadă că va pica, valoarea sa nefiind susţinută de economie. Ca atare, dobânzile au urcat foarte mult pentru credite. Ratele exorbitante au rănit şI mai mult economia. Pentru a menţine valoarea peso, guvernul a luat 40 de miliarde de dolari de la FMI. Practic, Argentina a luat un împrumut pentru a se răni singură în continuare. Aceasta a fost a doua greşeală fatală a FMI, spunea în 2002 economistul Mark Welsbrot, director la Centrul pentru Economie şI Cercetări ale Politicilor din Washington. Imediat după asta, Argentina a adunat o datorie externă practic imposibil de plătit, mai ales că economia nu putea produce bani din cauza ratei fixe 1 peso - 1 dolar. În plus, FMI a impus o clauză numită "zero deficit".
Ulterior, FMI a începus să se scuze că a fost împotriva ratei fixe a cursului şI a împrumutului pentru a o susţine, dar că a acceptat pentru a face pe placul guvernului Argentinei.
În 2001, oamenii au început să se teamă şI mai mult şI au început să îşi retragă banii din bănci, să-i schimbe în dolari şI să îi trimită peste hotare, unde era mai sigur. Ceea ce a dus la cozi imense la bănci, acestea fiind ameninţate cu dispariţia. Ca atare, guvernul pur şI simplu a îngheţat conturile tuturor pentru 12 luni, permiţând doar retragerea unor sume mici. Oamenii au ieşit pe străzi în marile oraşe. Iniţial au fost paşnice, după care au devenit violente, mai ales la adresa băncilor şI multinaţionalelor occidentale. Confruntările au devenit un peisaj zilnic iar autorităţile au declarat stare de urgenţă. Au murit oameni.
În final guvernul a picat iar preşedintele Fernando de la Rua şi-a dat şI el demisia.
Cum vicepreşedintele Carlos Álvarez îşi dăduse şI el demisia în 2000, preşedintele Senatului, Ramon Puerta, a preluat puterea.
Argentina a intrat în incapacitate de plată pentru o datorie de nu mai puţin de 132 miliarde de dolari.
Statul a venit apoi cu o altă idee: a dat drumul la curs să varieze liber. Însă din cauza problemelor economice, peso a căzut foarte mult. Ca să atenueze impactul, Argentina a introdus o a treia monedă - argentino- care nu putea circula decât cash. Cursul "oficial" a fost 1,4 peso pe dolar. Adiţional, Guvernul a impus schimbarea tuturor sumelor din conturi în peso la acest curs, ceea ce a generat noi proteste.
După care, peso a fost lăsat mai liber. Invariabil, acesta s-a depreciat, ceea ce s-a transformat într-o inflaţie imensă deoarece ţara era dependentă de importuri. Astfel s-a ajuns la o inflaţie de 80%.
După stabilizare, exporturile argentiniene favorizate de peso ieftin. Ca atare, statul a avut o creştere economică intensă: 8,8% în 2003, 9% în 2004, 9,2% în 2005, 8,5% în 2006 şi 8.7% în 2007. Argentina a reuşit să îşi achite împrumutul de la FMI în 2005, cu trei ani în avans faţă de cum era programat, pentru a scăpa de acordul cu instituţia internaţională.
