x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Băncile americane au pus gand rau monedelor virtuale

Băncile americane au pus gand rau monedelor virtuale

04 Feb 2018   •   15:02
Băncile americane au pus gand rau monedelor virtuale

Un număr tot mai mare de bănci americane interzic achiziţiile de monede virtuale cu cardurile lor de credit. JPMorgan, Bank of America şi Citigroup interzic achiziţiile de bitcoin şi alte monede virtuale cu cardurile lor de credit, iar JPMorgan a pus în vigoare măsura sâmbătă, pentru că, potrivit purtătorului de cuvânt al acesteia, Jane Rogers, banca nu vrea să suporte riscurile asociate cu tranzacţiile respective.

 

Bank of America a început de vineri să refuze tranzacţile cu cardurile băncii pe platformele de tranzacţionare a monedelor virtuale. Măsura se aplică tuturor cardurilor de credit personale şi de afaceri ale clienţilor, dar nu şi cardurilor de debit, a explicat purtătorul de cuvânt al băncii, Betty Riess.

Vineri seara, şi Citigroup a anunţat că va opri toate achiziţiile de monede virtuale efectuate cu cardurile de credit ale băncii. ”Vom continua să ne revizuit politică în funcţie de evoluţia pieţei”, a spus purtătorul de cuvânt al Citigroup, Jennifer Bombardier.

Achiziţiile de monede virtuale pot crea mari probleme băncilor, dacă clienţii  fac plasamente nerentabile şi nu mai pot să îşi plătească datoriile. Există şi riscul ca hoţii să folosească carduri furate sau bazate pe identităţi furate pentru a cumpăra monede virtuale.

În plus, autorităţile de reglementare cer băncilor să monitorizeze tranzacţiile clienţilor pentru a preveni spălarea de bani, ceea ce nu este uşor dacă dolarii sunt convertiţi în monede virtuale.

Bitcoin a pierdut jumătate din valoare, începând din 18 decembrie, coborând vineri sub nivelul de 8.000 de dolari, pentru prima oară din luna noiembrie. Declinul are loc pe fondul creşterii probabilităţii ca autorităţi de reglementare din întreaga lume să restricţioneze tranzacţiile cu monede virtuale, al temerilor legate de manipulare a preţurilor şi al interdicţiei impuse de Facebook publicităţii pentru monede virtuale şi pentru ofertele iniţiale pentru acestea. OBSERVATOR

×