x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Băncile din zona euro se aşteaptă la o atenuare a standardelor de creditare în trimestrul II din 2019

Băncile din zona euro se aşteaptă la o atenuare a standardelor de creditare în trimestrul II din 2019

09 Apr 2019   •   20:00
Băncile din zona euro se aşteaptă la o atenuare a standardelor de creditare în trimestrul II din 2019

Băncile din zona euro se aşteaptă în trimestrul doi din 2019 la o atenuare a standardelor pentru împrumuturile acordate companiilor şi pentru creditele de consum, deoarece concurenţa rămâne ridicată, iar cererea încetineşte în Italia şi Spania, arată rezultatele unui studiu al Băncii Centrale Europene (BCE), dat marţi publicităţii, transmite Reuters.

În timp ce sporesc temerile privind efectele încetinirii economiei, Consiliul guvernatorilor BCE a anunţat recent că va furniza noi facilităţi de lichiditate pe termen lung băncilor din zona euro şi, de asemenea, a amânat cu un an, pentru 2020, momentul la care va începe să majoreze dobânda de referinţă, în condiţiile încetinirii ritmului de creştere şi inflaţiei.

Dar rezultatele studiului BCE sugerează că băncile nu intenţionează să îngreuneze accesul la împrumuturi şi dau vina pe presiunile concurenţiale ridicate.

"În trimestrul doi din 2019, băncile se aşteaptă la o atenuare a standardelor pentru împrumuturile acordate companiilor şi creditele de consum şi la o nouă înăsprire a standardelor pentru împrumuturile ipotecare", susţine BCE.

Însă, cererea pentru credite în rândul consumatorilor şi companiilor s-a redus în Italia (din cauza recesiunii) şi în Spania (unde au loc luna aceasta alegeri generale). În zona euro, băncile se aşteaptă ca cererea pentru împrumuturile ipotecare, credite de consum şi împrumuturile acordate companiilor să crească în perioada aprilie - iunie 2019, iar standardele să nu se modifice foarte mult.

Totuşi, băncile italiene au anunţat înăsprirea condiţiilor de creditare pentru al doilea trimestru consecutiv, din cauza costului de finanţare mai ridicat şi a percepţiei de risc mai accentuate.

Costurile de împrumut pentru Guvernul italian, care determină costul de finanţare pentru bănci, au crescut de când coaliţia populistă a preluat puterea anul trecut şi a anunţat că intenţionează să adopte măsuri ce vor adânci deficitul bugetar.

AGERPRES

×