x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bani de la UE pentru studenții care se lansează în afaceri

Bani de la UE pentru studenții care se lansează în afaceri

de Dan Straut    |    27 Apr 2020   •   08:51
Bani de la UE pentru studenții care se lansează în afaceri

Ministerul Fondurilor Europene a lansat în dezbatere publică proiectul de Ghid al Solicitantului pentru linia de finanțare „Inotech Student 2020”. În baza acestuia, studenții din România vor putea obține fonduri europene nerambursabile cuprinse între 40.000 și 100.000 de euro pentru a-și deschide mici afaceri. Banii vor fi disponibili în toată țara, cu excepția Bucureștiului și a județului Ilfov. Ajutoarele de minimis se vor acorda în funcție de locurile de muncă create: de la 40.000 de euro pentru două posturi până la 100.000 de euro pentru 5 posturi. Finanțarea se va acorda în două tranșe, prima fiind de 75% din valoarea ajutorului, iar a doua – după ce beneficiarul face dovada că a ocupat locurile de muncă asumate.

Pentru accesarea fondurilor, este necesară desemnarea administratorilor de granturi, care pot fi: universități, școli doctorale, institute sau centre de cercetare, Academia Română, asociaţii profesionale, Camere de comerţ, furnizori de formare profesională, organizaţii sindicale şi patronale, ONG-uri și/sau parteneriate între aceste categorii. 

×
Subiecte în articol: Inotech Student 2020