x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bani pentru refacerea infrastructurii

Bani pentru refacerea infrastructurii

de Iohanna Onaca Purdea    |    27 Iul 2005   •   00:00

Lucrarile de refacere a infrastructurii rutiere si feroviare afectate de inundatiile din luna iulie vor necesita investitii de 5.000 de miliarde lei vechi (500 de milioane de lei noi), a declarat ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre.

FONDURI. Pana in prezent, Guvernul a alocat ministerului de resort circa 2.000 de miliarde de lei (200 de milioane de lei noi) pentru lucrarile de reabilitare a drumurilor si sectoarelor de cale ferata afectate, la care s-au adaugat fondurile proprii ale ministerului. "Prima masura urgenta pe care am luat-o a fost disponibilizarea fondurilor de la unele proiecte aflate in derulare, insa, in prezent, completam fondurile alocate acestora, asa incat activitatea MTCT nu va avea de suferit", a afirmat Dobre, citat de Mediafax.

CREDITE. El a mai spus ca ministerul a obtinut un credit de 22,5 milioane de dolari de la Banca Mondiala si este intr-o faza avansata pentru contractarea a 51,8 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

"In plus, am contactat reprezentantii Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare pentru un credit de 40-50 de milioane de euro. In cursul zilei de joi, ne vom intalni si cu reprezentantii Uniunii Europene pentru contractarea unor credite prin programul ISPA", a mai spus ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre.

×
Subiecte în articol: economic