x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Banii din privatizări pot merge la mediu

Banii din privatizări pot merge la mediu

09 Mar 2009   •   00:00
Banii din privatizări pot merge la mediu

Banca Mondială a dat undă verde pentru ca Electrica să folosească cei 400 de milioane de euro aflaţi în vistieria sa din privatizări pentru investiţiile de mediu ale complexurilor energetice, asumate de România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.



Banca Mondială e gata să ne lase să realizăm companii energetice de stat, care să includă atât producţie, cât şi distribuţie, dar fară integrarea Hidroelectrica.

"Electrica ar putea fi dezvoltată ca o forţă majoră în sectorul energetic, ca unul dintre cei mai mari furnizori de electricitate şi ca un investitor de portofoliu cu deţineri minoritare în companiile de distribuţie privatizate, inclusiv complexurile energetice şi unităţile Cernavodă 3 şi 4, pentru a creşte participaţia României", se arată în raportul Băncii Mondiale, potrivit Mediafax.

"UN PAS URIAŞ"

"În principiu, Banca Mondială e de acord cu integrarea pe verticală, ceea ce e un pas uriaş, pentru că noi am făcut această divizare tot la insistenţele acesteia. În 2001, când am adăugat la Romgaz şi depozitarea, au făcut un mare scandal", a declarat pentru Jurnalul Naţional Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor. El a mai precizat că cele trei complexuri energetice Turceni, Rovinari şi Craiova au nevoie stringentă de investiţii cumulate de 300 de milioane de euro pentru a se pune în acord cu prevederile UE referitoare la investiţiile ce trebuie efectuate în 2009 şi 2010. Per total, cele trei companii au nevoie de investiţii de 1,7 miliarde de euro, a mai spus Iancu. Electrica are circa 400 de milioane de euro în conturi din vânzarea filialelor de distribuţie din Banat, Oltenia, Moldova, Dobrogea şi Muntenia Sud. "La aceşti bani se mai pot atrage de două ori mai mult de la bănci", a completat preşedintele Comisiei de Industrii.

REORGANIZARE
Raportul Băncii Mondiale vine în contextul în care reprezentanţii Ministerului Economiei au precizat că se analizează posibilitatea înfiinţării mai multor companii integrate vertical.

"Într-o perspectivă mai largă, trebuie să privim că banii Electrica sunt de fapt ai ţării şi e un pic de accident că au ajuns la Electrica. Participarea la complexurile energetice n-ar trebui să ne mire, pentru că Banca Mondială susţine investiţiile de mediu", ne-a precizat şi Jean Constantinescu, preşedintele Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie (IRE). El a mai spus că "e destul de nocivă pentru România privatizarea Hidroelectrica", amintind că aceasta desfăşoară şi servicii care nu au legătură cu energia, cum ar fi alimentarea cu apă a anumitor oraşe.

"În general, statul trebuie să privatizeze unde are nevoie de bani, la Hidroelectrica lucrările sunt amortizate, iar compania poate să facă singură investiţiile. În plus, societatea are o valoare necunoscută, efortul făcut în perioada comunistă, când s-au construit cu banii tuturor Porţile de Fier sau alte mari hidrocentrale, nepu­tând fi evidenţiat", a mai spus Jean Constantinescu.
Raportul BM precizează că integrarea Hidroelectrica într-un holding "pune în pericol viabilitatea financiară a Hidroelectica şi programul său de investiţii".

Complexul Energetic Turceni riscă să-şi închidă grupurile 3 şi 6 dacă nu fina­lizează investiţiile de mediu până la 1 ia­nuarie 2010, potrivit lui Ionel Manţog, directorul companiei. În acest an, socie­tatea vrea să investească 500 de mili­oane de lei pentru mediu şi modernizare. Din această sumă, complexul nu dispune decât de 170 de milioane de lei, oficialii companii precizând că restul ar putea fi contractat de la Banca Japoneză sau Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Potrivit unor surse, lucrările de modernizare şi de desulfurare sunt întârziate cu 1-2 ani. Potrivit datelor prezentate în luna decembrie, complexul energetic Rovinari va efectua în acest an investiţii de 110 milioane de euro, din care 70% o reprezintă cele de mediu. Din această sumă, doar 32 de mi­lioane de euro sunt din surse proprii, iar 77,5 milioane de euro au fost împrumutate de la Unicredit Ţiriac Bank. Comple­xul Energetic Craiova a aprobat pentru 2009 un program de investiţii de mediu şi modernizări de 407,9 milioane de lei, defalcat pe cele trei sucursale, Sucursala Electrocentrale Işalniţa, SE Craiova II şi Sucursala Minieră Prigoria. Potrivit lui Iulian Iancu, complexul Craiova are nevoie de 80 de milioane de euro.

TIMPUL TRECE

Conform Tratatului de Aderare a Româ­niei la Uniunea Europeană, până la finele acestui an Complexul Energetic Craiova trebuie să se conformeze la standardele europene în privinţa cerinţelor privind deşeurile lichide, corozive şi oxidante şi prevenirea infiltrării apelor de suprafaţă în deşeurile depozitate. Instalaţiile care trebuie modernizate sunt cele de la Valea Mănăstirii, Işalniţa I şi Işalniţa II.

Standardele pentru emisiile-limită de dioxid de sulf trebuie să fie respectate la finele acestui an de grupul numărul 1 de la Termoelectrica Doiceşti şi până la finele lui 2010 trebuie să fie respectate grupul 1 de la sucursala Craiova II a Complexului Craiova şi de grupurile 2 şi 3 de la Turceni. De asemenea, la finele lui 2008 trebuiau terminate lucrările la depozitul Cicani-Beterega al Complexului Rovinari.

×
Subiecte în articol: economic craiova milioane mediu