x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Banii din spatele curselor aeriene - Taxele de aeroport nu sunt la vedere

Banii din spatele curselor aeriene - Taxele de aeroport nu sunt la vedere

de Iohanna Onaca Purdea    |    17 Mai 2006   •   00:00
Banii din spatele curselor aeriene - Taxele de aeroport nu sunt la vedere

Turistii care calatoresc cu avionul trebuie sa plateasca taxe de aeroport, insa acestea nu sunt incluse in pretul biletului. Banii, colectati de companiile aeriene, sunt folositi pentru cheltuielile specifice aeroportuare.

De cate ori ati cumparat o excursie in strainatate sau un simplu bilet de avion si nu v-ati intrebat care este pretul corect? Acela care include toate elementele tarifare sau cel pe care il gasiti in oferta agentiei, la care mai trebuie sa adaugati si taxele de aeroport? Si cum se calculeaza acestea? De multe ori, agentiile de turism prezinta oferta unei excursii, afisand pretul final, iar la sfarsit precizeaza ca printre "serviciile" neincluse in pret se numara si taxele de aeroport. Pe acestea turistul le afla in momentul in care cumpara biletul sau, daca nu se informeaza suficient, le plateste fara sa isi dea seama.

MAI MULTE TARIFE. Taxele de aeroport sunt sume percepute de aeroporturi pentru a-si acoperi o parte din cheltuielile de operare. Fiecare aeroport percepe una sau mai multe taxe, in functie de necesitati: taxe de decolare/aterizare, taxe de securitate a pasagerilor, de dezvoltare, de securitate a bagajelor, taxe de tranzit sau taxe impuse de administratia publica locala.

"Fiecare aeroport isi stabileste taxele individual, in functie de numarul de pasageri estimati pe an si de nevoile de dezvoltare a infrastructurii destinate pasagerilor. Aceste taxe sunt publicate in sistemele de rezervari internationale si sunt aplicate la tarifele de calatorie, indiferent de compania cu care zboara pasagerul", explica Paula Ardelean, vicepresedinte pe vanzari la compania Carpatair. Pentru zborurile internationale si interne care utilizeaza aeroporturile civile din Romania se aplica tariful de aterizare, tariful de iluminat, tariful de stationare si tariful aferent serviciilor pentru pasageri, potrivit Publicatiei de Informare Aeronautica Romania, realizata de Autoritatea Aeronautica Civila Romana. "Tariful aferent serviciilor pentru pasageri se percepe de la operatorii aeronavelor pentru fiecare calator care se imbarca pe aeroporturile civile de pe teritoriul Romaniei, in aeronavele care efectueaza zboruri cu caracter comercial", explica Valentin Iordache, director Relatii Externe, Calitate si Marketing al Aeroportului International Henri Coanda Bucuresti (AIHCB). "Taxele de aeroport difera in functie de ruta de zbor. Nivelul total platit de pasager rezulta din insumarea taxelor percepute de aeroporturile existente in ruta de calatorie", spun reprezentantii companiei TAROM.

IN PRET SAU SEPARAT? Cele mai multe companii afiseaza preturile biletelor fara taxe, acestea adaugandu-se separat. "Practica este ca tariful unui bilet sa fie prezentat fara includerea taxelor de aeroport, deoarece acestea pot fi diferite in momentul ofertei fata de cele de la data emiterii biletului. Aceste modificari sunt independente de vointa companiilor aeriene", spun reprezentantii TAROM. "Deoarece taxele de aeroport nu sunt stabilite de companiile aeriene, ci de aeroporturi, ele nu sunt incluse in pretul biletelor. Companiile aeriene colecteaza aceste taxe de la pasageri in numele aeroporturilor care sunt tranzitate de pasageri si le platesc mai departe aeroporturilor", spune Paula Ardelean de la Carpatair. Taxele de aeroport sunt fixe, ele majorandu-se o data pe an in Romania. "In tari precum Germania, Franta, taxele de aeroport sufera doua-trei modificari pe an, ele ajustandu-se de multe ori trimestrial, in functie de modificarea bugetului propriu al fiecarui aeroport", explica Paula Ardelean.

CE SPUN AGENTIILE
"In Romania, produsele din toate domeniile sunt centrate pe pret. Fie ca este vorba despre automobile, despre calculatoare sau pantofi, toata lumea se lauda ca are cel mai bun pret. Publicul este educat astfel pe toate canalele sa cumpere produsul cu pretul cel mai mic. Turismul nu face nici el exceptie de la aceasta regula. Din acest motiv, pretul afisat al unei vacante nu include si taxele de aeroport", spune Aurelian Bratosin, director Butterfly Tourism. "Daca vine o agentie in piata si include taxele in pretul afisat, ea va avea la prima vedere un pret cu 25%-30% mai mare decat agentia care nu include taxele in pretul de catalog. Asadar, daca avem doua vacante la acelasi pret, dar in catalog una are taxele la vedere, cealalta le are scrise mic, in josul paginii, cu siguranta ca cea cu pretul care nu include taxe se va vinde mult mai bine", mai spune Aurelian Bratosin.

"Este o practica implementata de companiile aeriene. Ele au fost primele care au promovat bilete la preturi foarte mici, pe oferte speciale si, ca pretul sa para si mai mic, nu includeau si taxele de aeroport la vedere. De fapt, chiar si acum companiile aeriene practica acelasi sistem. Din aceasta cauza, turoperatorii au preluat sistemul companiilor de la care inchiriaza charterele", explica Adriana Goicea, director Prompt Service Travel.

Anumite categorii de persoane sunt scutite de plata tarifului aferent serviciilor si a tarifului de securitate pentru pasageri, explica Valentin Iordache, reprezentantul Aeroportului Henri Coanda. Aici sunt inclusi copiii mai mici de 2 ani, pasagerii in tranzit care isi continua calatoria intr-un interval de maximum 12 ore de la sosire, persoanele care se imbarca in aeronavele scutite de plata tarifului de aterizare (conform Publicatiei de Informare Aeronautica Romania), echipajele care participa la exploatarea aeronavelor si echipajele de schimb.

Cat sunt taxele de aeroport

TAXA. Zborul cuprinde si alte servicii, care trebuie platite
Pe Aeroportul International Henri Coanda Bucuresti, tariful aferent serviciilor pentru pasageri este de 14 euro/persoana. "Acesta se calculeaza pe baza cheltuielilor specifice activitatii aeroportuare pentru imbarcarea pasagerilor - servicii medicale de urgenta, servicii de curatenie, arhitectura peisagera, energie termica si electrica, apa, canal, ambient aerogara, intretinere tehnica si echipamente specifice, iluminat exterior si stradal, intretinere drumuri, amortizare, servicii de asigurare", spune Valentin Iordache, reprezentantul AIHCB. Alte aeroporturi practica mai multe tipuri de taxe. De exemplu, la Roma se percepe o taxa de imbarcare de 7,41 euro, taxa de securitate (1,81 euro), taxa de securitate a bagajelor (2,05 euro) si taxa pentru consiliul local, de 2 euro. In München sunt numai doua taxe, cea de imbarcare de 14,92 euro si taxa de securitate de 6 euro.

"Aeroportul Timisoara are doar taxe de imbarcare - 7 euro pentru zboruri externe si 2 euro pentru zboruri interne si taxa de securitate - 7 euro atat pentru intern, cat si pentru extern. In cazul pasagerilor aflati in tranzit, pe Timisoara se percepe numai taxa de tranzit de un euro/pasager", spune Paula Ardelean de la Carpatair.

Pentru a intelege care este pretul final al unui bilet, luam ca exemplu tariful unei calatorii catre München, al carei pret la agentia de turism este de 173 de euro. La acesta adaugam taxe de imbarcare de pe aeroportul german - 14,92 euro si taxa de securitate - 6 euro, ajungandu-se astfel la un pret de 193,92 euro. La acest tarif adaugam si taxa de pasager de pe Aeroportul Henri Coanda, in valoare de 14 euro, astfel incat pretul final al biletului se apropie de 208 euro. Iata si alte exemple de taxe percepute de aeroporturile catorva destinatii turistice: Cipru - 95 de euro, Creta - 95 de euro, Corfu - 79 de euro, Costa del Sol - 95 de euro, Palma de Mallorca - 95 de euro, Antalya - 75 de euro, Bodrum - 75 de euro.
×