x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Băsescu le spune englezilor la ei acasă să-şi facă ordine în finanţe.

Băsescu le spune englezilor la ei acasă să-şi facă ordine în finanţe.

de Daniel Ionaşcu    |    09 Iun 2011   •   13:09

Presedintele Traian Basescu a spus in Marea Britanie ca statele europene care s-au intins mai mult decat trebuie ca nu au alta cale decat de a face reforme in domeniul fiscal, pentru a face fata datoriilor, scrie blogul economic BeyondBrics, al Financial Times.

"Cu un zel aproape misionar, Basescu insita totusi ca nu exista alternativa pentru statele care s-au intins mai mult decat isi permit, astfel incat sa isi puna sectorul fiscal in ordine', se arata in analiza citata.

"Desigur, recomand oricui sa isi ajusteze costurile pentru a ajunge la consolidare fiscala', a spus Basescu. Faimosul model social european trebuie sa fie condus de o economie de piata competitiva, nu invers, a spus el.

Dar ce se intampla cu scaderea in sondaje? "Cateodata politicienii trebuie sa plateasca acest cost daca oamenii nu agreaza masurile. Problema pentru politicieni este ca doar pierd alegerile. Dar daca o natiune isi pierde momentul, este extrem de costisitor'.

Declaratiile vin in contextul in care Marea Britanie a tiparit sute de miliarde de lire sterline pentru a stimula economia sI are unul dintre cele mai mari deficite din Uniunea Europeana. Anul trecut, Marea Britanie a avut un deficit de 10,4% din PIB, al treilea din UE dupa Irlanda sI Grecia. In cifre absolute acesta este de 115,5 miliarde de lire sterline.

La finele lui 2010, datoria publica britanica era de 1,105 trilioane de lire sterline, echivalent a 76,1% din PIB. Este de asteptat ca aceasta sa ajunga la 86,6% in 2012. Economistul Nouriel Roubini, cel poreclit "Dr. Doom' pentru ca a prevazut criza inca din 2006, avertiza ca Marea Britanie va fi atacata in 2-3 ani de speculatori la fel ca Grecia, daca nu-si reduce deficitul sI datoriile. In aceeasi categorie mai intrau SUA sI Japonia.

Marea Britanie a initial anul trecut o serie de reforme, care au fost intampinate cu proteste cu proteste dure, participand peste 500.000 de oameni la actiuni.

×