x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Băsescu: România va fi parte a uniunii bancare din zona euro

Băsescu: România va fi parte a uniunii bancare din zona euro

de Daniel Ionaşcu    |    14 Sep 2012   •   14:36
Băsescu: România va fi parte a uniunii bancare din zona euro

Romania va fi parte a uniunii bancare ce se va realiza in zona euro din cauza ca 85% din piata romaneasca este controlata de banci din zona euro, a declarat presedintele Traian Basescu la Bruxelles.

Planul pentru creionarea acestei uniunii a fost facut public miercuri. Potrivit acestuia, bancile europene vor fi supravegheate de catre Banca Centrala Europeana (BCE). Anterior, presedintele a anuntat ca "la fel cum am avut o pozitie in care am solicitat ca Tratatul Fiscal sa fie liber la aderare si pentru statele din zona non-euro, si am obtinut acest lucru, la fel si conditiile, criteriile de realizare a uniunii bancare trebuie sa fie deschise si statelor nemembre ale zonei euro".

Basescu a spus recent ca tinta Romaniei trebuie sa fie in continuare aderarea la euro in 2015. |n urma cu cateva saptamani, Polonia, singurul stat european care nu a intrat in criza in ultimii ani, a anuntat ca isi amana intrarea in zona euro pana cand statele din aceasta zona isi vor fi rezolvat problemele.

×