x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Biofarm a înregistrat un profit cu 30% mai mare în 2019

Biofarm a înregistrat un profit cu 30% mai mare în 2019

16 Feb 2020   •   18:35
Biofarm a înregistrat un profit cu 30% mai mare în 2019
Sursa foto: artisteer/Getty Images/iStockphoto

Producătorul de medicamente Biofarm a afişat un profit în creştere cu 30% anul trecut, la 50,807 milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare preliminare neauditate remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania a raportat pentru 2019, venituri din vânzări de 202,794 milioane de lei, în creştere de la 184,381 milioane de lei la 31 decembrie 2018.

Datoriile totale au fost de 89,858 milioane de lei, faţă de 60,043 milioane de lei în 2018, iar activele nete s-au cifrat la 257,156 milioane de lei, comparativ cu 225,418 milioane de lei.

Biofarm avea un capital social de 98,537 milioane de lei în decembrie 2019.

Bazele actualei companii Biofarm au fost puse în 1921 prin fuzionarea mai multor firme producătoare de medicamente care utilizau ca materii prime plantele medicinale, diverse glande, organe şi subproduse animaliere.

Biofarm are un portofoliu de peste 200 de produse care acoperă mai mult de 60 de arii terapeutice.

Acţiunile companiei sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti - Categoria I începând cu anul 2005 iar din ianuarie 2015 sunt încadrate la Categoria Premium.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: biofarm medicamente