x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Biriş: Codul Fiscal a fost modificat de 20 de ori în doi ani; 2017, un coşmar din punct de vedere fiscal

Biriş: Codul Fiscal a fost modificat de 20 de ori în doi ani; 2017, un coşmar din punct de vedere fiscal

14 Noi 2017   •   13:42
Biriş: Codul Fiscal a fost modificat de 20 de ori în doi ani; 2017, un coşmar din punct de vedere fiscal
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Codul Fiscal a fost modificat de 20 de ori în doi ani, iar din punct de vedere fiscal anul 2017 este un coşmar, a declarat, marţi, fostul secretar de stat în Ministerul Finanţelor Gabriel Biriş. 

"Codul acesta fiscal, Legea 227 (Legea 227/2015 - n. r.) şi, atenţie, vorbesc doar de Codul fiscal, nu şi de Codul de procedură fiscală, care are probleme poate şi mai mari decât Codul fiscal, a fost modificat de patru ori înainte să intre în vigoare, unele modificări fiind semnificative. În total, în doi ani, a fost modificat prin 20 de ordonanţe de guvern, ordonanţe de urgenţă de guvern, legi de modificare a Codului fiscal sau legi de aprobare a ordonanţelor sau ordonanţelor de urgenţă. Avem nu numai modificări, dar avem deja modificări ale modificărilor în doi ani de zile. Anul 2017 este, din punct de vedere fiscal, un coşmar. Lucrez de 22 de ani, 23 în curând, în condiţiile în care toată profesia are 25 de ani în România. În 23 de ani nu îmi aduc aminte de un an mai rău în fiscalitatea românească decât anul acesta", a afirmat Gabriel Biriş. 

Potrivit acestuia, pe textul OUG nr. 79/2017 de modificare a Legii 227/2015 privind Codul fiscal nu au existat întâlniri la Ministerul de Finanţe. 

"Este prima modificare mare a Codului unde nu au existat niciun fel de discuţii. Să nu ne mirăm că sunt atâtea prostii în el. Dacă vă uitaţi, inclusiv greşeli de gâgă. În momentul în care au pus în tabel deducerile, nu le-au pus liniar la zero, deducerile personale şi, dacă veţi calcula netul la 3.650 de lei, vă dă mai mic decât netul la 3.550 de lei. Acestea erau chestiuni care la o simplă întâlnire cu consultanţii ieşeau şi nu se făceau de ruşine", a subliniat specialistul. AGERPRES

×