x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Black Friday 2018. Pragul de 2 miliarde de euro ar putea fi depășit în acest an

Black Friday 2018. Pragul de 2 miliarde de euro ar putea fi depășit în acest an

16 Noi 2018   •   14:29
Black Friday 2018. Pragul de 2 miliarde de euro ar putea fi depășit în acest an

Afacerile comercianților de electronice și electrocasnice ar putea depăși, în acest an, pragul de 2 miliarde de euro (9,5 miliarde de lei), pe fondul apetitului românilor pentru achiziții cu ocazia Black Friday și a sezonului de shopping de Crăciun, arată o analiză realizată de KeysFin.

Anul trecut, cifra de afaceri din acest sector a crescut cu 21% față de anul 2016, la 8,35 miliarde de lei, și cu 120% față de cea înregistrată în urmă cu cinci ani.

Potrivit analiștilor de la KeysFin, retailul românesc își pune mari speranțe în Black Friday, momentul din an în care se înregistrează cele mai mari vânzări, atât în magazine cât mai ales în online. "Sărbătoarea cumpărăturilor a prins excelent în România, devenind deja o tradiție. În 2018, pe fondul creșterilor salariale și al extinderii gamei de oferte, estimăm un maxim al cifrei de afaceri sectoriale”.

Analiza KeysFin, care a luat în calcul evoluția firmelor al cărui domeniu principal de activitate îl reprezintă comerțul cu amănuntul al articolelor și aparatelor electrocasnice, în magazine specializate (CAEN 4754) arată că această piață este una extrem de concentrată, existând cinci firme care generează 93% din totalul cifrei de afaceri la nivel national.

"Comerțul  de electronice și electrocasnice este unul foarte bine închegat în jurul unor investitori majori. Astfel, deși există peste 600 de companii la nivel național, prea puține dintre acestea reușesc să reziste în fața marilor jucători. Așa se explică de ce numărul firmelor a scăzut anul trecut cu 8% față de 2016 și cu 15% față de 2013. Estimăm că procesul de consolidare va continua, investițiile majore în rețelele de magazine, în logistică în general și mai ales în segmentul online, urmând să contribuie la coagularea pieței”, afirmă analiștii.

Potrivit datelor din 2017, liderul pieței este DANTE INTERNATIONAL SA (emag) cu o cifră de afaceri de 3,31 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 39,7% din totalul business-ului la nivel național). În topul celor mai importanți retaileri urmează ALTEX ROMANIA SRL, cu afaceri de 3,28 miliarde lei (39,4%), FLANCO RETAIL SA (afaceri de 983 milioane de lei, 11,8% din total), EURO GSM IMPEX SRL (113 milioane de lei, 1,4% din total) și GORENJE ROMANIA SRL (77,6 milioane de lei, 0,9% din total).

În condițiile în care DANTE INTERNATIONAL SA (emag) s-a concentrat pe investiții semnificative, anunțând recent lansarea celui mai mare depozit din România, titlul de cea mai profitabilă companie a revenit ALTEX ROMANIA SRL, cu un profit de 48,7 mil. lei.

Clasamentul celor mai profitabile firme din sector este completat de DOMO SRL (6,4 mil. lei), FLANCO RETAIL SA (5,2 mil. lei), NORDIC ROMAR SRL (4,9 mil. lei), EURO GSM IMPEX SRL (4,3 mil. lei). Împreună, cele mai profitabile 5 companii au generat 70,3% din profitul total al pieței.

 

BUCUREȘTI, POLUL RETAILULUI ROMÂNESC

Analiza KeysFin arată că, din punct de vedere regional, Capitala și Ilfov-ul atrag cele mai mari afaceri din acest sector, de peste 7,7 miliarde de lei în 2017. La mare distanță urmează Cluj (127,8 milioane de lei), Botoșani (56,4 milioane de lei) și Constanța (50,6 milioane de lei). Împreună primele 5 județe au generat peste 95% din cifra de afaceri totală.

"București-Ilfov are cea mai vastă rețea de magazine, menită să acopere o cerere incomparabilă cu cea din celelalte regiuni ale țării. Salariile mai mari, nivelul de trai din București și investițiile majore în logistică și publicitate au influențat semnificativ această focalizare a business-ului de profil”, explică analiștii.

Și forța de muncă urmează același tipar, în Capitală fiind cei mai mulți angajați Altex este lider la acest capitol, cu 2.995 angajați, urmată de DANTE INTERNATIONAL SA (1.990 angajați), FLANCO RETAIL SA (1.509 angajați), EURO GSM IMPEX SRL (245 angajați) și NORDIC ROMAR SRL (221 de angajați).

Datele statistice arată că numărul de angajați din acest sector a crescut cu 10,5% față de 2016 și cu aproape o treime față de 2016, la 8.800 de angajați în 2017. Interesant este și faptul că costul mediu per angajat a crescut mult mai rapid decât productivitatea muncii, cu 18,3% față de 2016 și cu aproape 80% față de 2013.

"În acest sector, productivitatea muncii este de circa 900.000 de lei per angajat, una dintre cele mai mari din economie, un semnal  foarte clar al nivelului de eficiență din acest sector. Iar productivitatea muncii continuă să crească, cu 10% față de 2016 și cu 70% față de 2013”, arată analiza KeysFin.

 

ELECTRORETAILUL, PLIN DE PROVOCĂRI

Chiar dacă este unul dintre cele mai dinamice și active domenii ale economiei, comerțul cu electronice și electrocasnice nu este scutit de probleme. Plățile restante au crescut în 2017 cu 155% față de 2016, iar cele față de furnizori au reprezentat 85% din total.

Pe de altă parte, lichiditatea pieței s-a îmbunătățit, perioada medie de încasare a creanțelor, de 18 zile, fiind una dintre cele mai bune din economie, mult sub media sectorului de comerț din care face parte, de aproximativ 60 de zile. În privința comportamentului de plată, perioada medie de plată a datoriilor este de 117 zile, puțin peste media sectorul din care face parte.

"Chiar dacă lucrurile se mișcă mai bine decât în alte sectoare, și în acest segment blocajul financiar este la ordinea zilei. Creditul furnizor este practicat la scară amplă, cu consecințele sale negative, iar multe companii mici se zbat la limita supraviețuirii. Nu este exclus ca 2019 să aducă o rarefiere a mediului de business, în condițiile în care multe dintre companii sunt nebancabile, adică nu întrunesc condițiile pentru a accesa credite. Fără resurse financiare, multe dintre aceste firme nu vor mai putea trăi doar din rulajul de marfă, iar de câștigat vor avea marii jucătorii, care își vor extinde și mai mult cotele de piață”, estimează analiștii.

Notă: Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanțelor (la sfârșitul perioadei) care au ca domeniu principal de activitate codul CAEN 4754 – Comerțul cu amănuntul al articolelor și aparatelor electrocasnice, în magazine specializate. Date extrase în octombrie 2018. Estimările au la bază rata medie anuală, calculată pe o perioadă de cel puțin 5 ani.

 

×
Subiecte în articol: Black Friday 2018