x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Boc a găsit vinovaţii pentru aprobarea legii privind TVA de 5% la alimente

Boc a găsit vinovaţii pentru aprobarea legii privind TVA de 5% la alimente

29 Oct 2010   •   00:00

Legile privind TVA de 5% la alimente şi neimpozitarea pensilor sub 2.000 lei au fost adoptate din cauza unei insuficiente comunicări a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, şi a secretarilor de stat, care trebuia să vegheze la apărarea bugetului, a afirmat premierul Emil Boc.



Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la începutul săptămânii trecute un proiect de lege iniţiat de parlamentari PSD, PC şi PNL prin care TVA scade de la 24% la 5% pentru pâine, carne, lapte, ulei şi zahăr.

În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a adoptat şi o propunere legislativă a deputatului PDL Mircia Giurgiu de modificare a Codului Fiscal, care prevede că "venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin scăderea din venitul din pensii a sumei de 2.000 de lei neimpozabile lunare".

"Guvernul trebuia să fie gardianul apărării bugetului şi a strategiei fiscale pentru anii următori. Deci, din acest punct de vedere, miniştrii care aveau secretari de stat desemnaţi pentru relaţia cu Parlamentul trebuia să fie primii care să vegheze la apărarea bugetului de stat şi la neaprobarea unor proiecte care nu sunt în concordanţă cu strategia Guvernului. Eu, personal, înainte de a căuta vina în altă parte, întotdeauna mă uit în propria ogradă şi văd la mine ce am greşit. Deci, acolo nu a fost o suficientă colaborare şi comunicare între secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul pe problemele respective sau ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, astfel încât să atragă atenţia din timp că acolo este o problemă", a spus Boc joi seara, la postul public de televiziune.

El a confirmat informaţiile transmise anterior de Mediafax, arătând că a fost efectuată o analiză în Guvern pe această temă şi că au fost stabilite "lucruri clare care să evite în viitor asemenea lucruri".

Surse guvernamentale au declarat, săptămâna trecută, agenţiei Mediafax, că premierul a discutat cu miniştrii despre situaţia creată la Camera Deputaţilor, prin adoptarea legilor de instituire a TVA de 5% la alimente şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 lei, atrăgându-le atenţia că a fost "o greşeală pe linie" şi că trebuie aşteptată decizia preşedintelui Băsescu.

Principalii vinovaţi identificaţi de Guvern pentru situaţia creată la Camera Deputaţilor au fost consilierii parlamentarilor şi cei ai miniştrilor prezenţi la vot, pe considerentul că aceştia nu i-au informat asupra avizului negativ al Executivului, precum şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu.

În urma acestei discuţii, secretarii de stat pentru relaţia cu Parlamentul, dar şi miniştrii au fost convocaţi la Guvern, pentru o discuţie legată de modul în care reprezentanţii Cabinetului trebuie să acţioneze în cadrul dezbaterilor parlamentare privind proiectele de legi pentru care există un aviz al Executivului.

Surse participante la discuţie au declarat atunci, pentru Mediafax, că membrii Guvernului au stabilit ca documentele reprezentând ordinea de zi a lucrărilor Parlamentului şi avizele Executivului la iniţiative legislative să fie verificate mai atent inclusiv de miniştri, nu doar în grupurile parlamentare, iar secretarii de stat să fie permanent prezenţi la lucrările comisiilor în care sunt dezbătute proiecte legate de ministerul din care fac parte.

Surse guvernamentale au declarat, joi, pentru MEDIAFAX că preşedintele Traian Băsescu a promis oficialilor FMI din misiunea de evaluare a acordului stand-by că nu va promulga legile privind TVA redusă la alimente şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei.

×
Subiecte în articol: economic