x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Boc preia o parte din munca lui Ariton

Boc preia o parte din munca lui Ariton

de Daniel Ionaşcu    |    28 Sep 2011   •   18:03

Premierul Emil Boc i-a anuntat pe ministri in sedinta de Guvern ca preia in coordonare directa Centrul pentru Comert si Investitii Premierul Boc. Acesta este in subordinea ministerului Economiei.

Boc a spus ca secretarul de stat din Ministerul Economiei care conduce aceasta structura va fi obligat sa prezinte saptamanal Guvernului un raport privind stadiul investitiilor.
Centrul nu va fi mutat din cadrul Ministerului Economiei, dar Boc va realiza personal atributiile de coordonare.

Premierul i-a anuntat totodata pe ministri ca in fiecare sedinta de guvern vor fi analizate obligatoriu atat situatia proiectelor de investitii aflate in derulare si masurile care trebuie aplicate pentru atragerea unor noi investitii, cat si stadiul absorbtiei fondurilor europene.

Astfel, Leonard Orban, ministrul Afacerilor Europene, va urma sa prezinte punctual problemele existente si deciziile care se impun pentru rezolvarea acestora.
"Ministrii de resort trebuie sa informeze Guvernul asupra investitiilor in valoare de peste un milion de euro, pentru accelerarea procedurilor de avizare. Am observat ca daca lasam birocratia sa isi faca de cap, investitorii pleaca acasa", a spus Boc.

El a precizat ca maine va avea o prima intalnire cu conducerea Centrului Roman pentru Promovarea Comertului si Investitiilor Straine.


×
Subiecte în articol: Investitii emil boc ion ariton